În Săptămâna Luminată, în noaptea de miercuri spre joi, 8 mai 2024, Părintele pensionar Nelu Cozac, fost preot în Parohia Căpâlnaș, Protopopiatul Lipova, a încetat din viață la vârsta de 66 de ani.
”Cu profundă întristare, ierarhii arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului.
Părintele Nelu Cozac s-a născut la data de 23 noiembrie 1957, în Localitatea Hațeg, Jud. Hunedoara, din părinții Nelu și Greta.
După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș și ale Institutului Teologic din Sibiu (1982).
În anul 1982 se căsătorește cu tânăra Mariana Ginga, iar în anul 1994 se naște singurul lor fiu, Cristian.
În 13 februarie 1983 este hirotonit preot pe seama Parohiei Căpâlnaș, Protopopiatul Lipova, unde slujește până la pensionare, în 15 august 2023.
”Trupul neînsuflețit al Părintelui Nelu Cozac este depus în biserica ortodoxă din Căpâlnaș.
Joi și Vineri (9-10 mai), ora 19, se va săvârși slujba priveghiului, iar sâmbătă (11 mai), începând cu ora 12, după Sfânta Liturghie, se va săvârși Slujba înmormântării.
Bunul Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în Împărăţia Sa cea cerească împreună cu aleşii Săi!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!”, anunță biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului