Voicu Sida 

Săptămânal trec de două sau chiar de trei ori pe drumul Arad-Buteni, prin Târnova. Vinerea trecută s-a nimerit de m-am reîntors de la Buteni prin Pâncota. Am observat că s-au început lucrările la acest drum, aspect care de multă vreme s-a tot vehiculat, dar iată că a sosit și vremea sa.

Oprindu-mă în Târnova, îmi spune un „nene“ că „numai să nu se lase pământul de la șanțuri peste terenuri“. Din ce am observat eu însă, nici vorbă de așa ceva.

Aș fi vrut să discut totuși cu cineva care se ocupă de șantier, având în vedere că am văzut frezând asfaltul pe o parte a drumului. Deci se muncea la drum, dar discuția pe care voiam eu să o port cu șeful de șantier era alta. Un angajat mai tânăr mi-a spus că o sună pe „doamna care este aici“, însă între timp mi-a venit cu telefonul să vorbesc cu „directorul de la București“. Ca într-o discuție normală, cu oameni civilizați, prima oară m-am prezentat. Răspunsul directorului de la București a venit însă ca un tăiș: „Care-i problema?“. I-am răspuns că nu este nici o problemă, dar am vrut să aflăm și noi care este stadiul lucrărilor, „în rest nu sunt probleme, domnule director de la București“, i-am spus eu. „De acolo nu primiți nici o informație, nu aveți ce căuta în perimetrul unde se lucrează!“, ne-a mitraliat… directorul de la București.

I-am răspuns că nu poate opri presa să mai circule pe drum public, având în vedere că se circulă pe o bandă a drumului.

În discuțiile mele cu „directorul de la București“ a intervenit o doamnă ingineră, cu o carieră de 41 de ani pe șantier. O doamnă cu un respect în fața căruia nu îi treci prin față. S-a urcat cu noi în mașină și ne-a explicat că se confruntă cu o sumedenie de spini, mărăciniș pe marginea drumului. Parcă nu îi uitam vorbele frumoase pe care le adresa presei, în comparație cu directorul de la București, care în nici un caz nu cred că a avut o atitudine demnă de funcția pe care tot o arunca în față.

Domnule director, dacă aveți drum la Arad și vă interesează să vedeți care este stadiul lucrărilor, contactați-ne și pe noi, presa să discutăm la cald, nu din scaunul dumneavoastră de „director de la București“.

Cetățenii trebuie să fie informați ce faceți pe drumul lor pentru că banii pe care îi încasați pentru lucrări sunt publici, din buzunarele lor.

Voicu Sida 

Recomandările redacției