Criminalul Lepa, cel care l-a omorât pe poliţistul din judeţul Timiş, s-a spânzurat în celula sa din închisoarea de pe Popa Şapcă, din Timişoara. Ştirea nu cred că sensibilizează pe cineva, eventual în afara câtorva apropiaţi de-ai criminalului. Nici nu are cum să sensibilizeze pe cineva soarta unui criminal, a unui urmărit internaţional pentru tâlhărie, care şi-a bătut joc de autorităţi ani de zile, care i-a jucat pe degete pe oamenii legii ajungând într-un final să omoare chiar unul dintre ei, tată a doi copii mici.
Sunt însă unele semne de întrebare, care cu siguranţă nu îşi vor găsi răspunsul niciodată. Nimeni nu vrea să fie avocatul criminalului Lepa, nu merită, dar… Solidaritatea poliţiştilor este o cutumă cunoscută. În fond, nici nu reprezintă un aspect negativ, atât timp cât nu lezează integritatea cuiva. Oricine are dreptul la viaţă, atâta timp cât legea îi permite. Cât timp nu va fi reintrodusă pedeapsa capitală, nimeni nu are dreptul asupra vieţii celuilalt.
Sunt anumite nuanţe care mi-au atras atenţia în cazul criminalului Lepa. După ce a fost capturat, în timp ce era internat la spitalul din Timişoara, a refuzat să mănânce, să bea apă, pentru a nu fi nevoit să meargă la toaletă. De teama poliţiştilor. În penitenciarul unde a fost închis, a fost găsit spânzurat, după ce a stat singur în celulă. Nu vreau să promovez ideea că spânzurarea criminalului Lepa a fost regizată, dar, cu siguranţă, nu a avut zile bune după capturare.
Pentru mine, orice criminal este la fel. Faptul că ucide un poliţist nu este mai grav decât atunci când ia viaţa unui medic, profesor, preot, muncitor, ziarist, politician, alt criminal sau om al străzii. Toţi criminalii trebuie trataţi cu acelaşi dispreţ.
Mi s-a părut total neinspirată declaraţia celui mai iubit dintre poliţiştii României, bloggerul Marian Godină, imediat după capturarea criminalului de la Timişoara: „Păcat că nu a opus rezistenţă“. Nu l-am auzit spunând acelaşi lucru despre un alt criminal, decât despre cel care i-a omorât colegul.
Îmi vin în minte două întâmplări petrecute cu câţiva ani în urmă. Eram prezent pe holurile Tribunalului, alături de alţi colegi ziarişti şi familii ale interlopilor. Se judeca dosarul lui Uţu Rohozneanu, unul dintre cei mai temuţi interlopi din Vestul ţării, împreună cu alţi mulţi „colegi“ de-ai lui. Noi, cei din presă, ne aşteptam să fim apostrofaţi, înjuraţi, ameninţaţi, chiar luaţi la bătaie de către interlopii sau familiile acestora, prezente lângă noi în aşteptarea sentinţelor. Nu am păţit nimic din toate acestea. Oamenii îşi vedeau de treaba lor, erau preocupaţi de problemele lor.
La scurt timp după aceea, prin 2011, mă regăseam pe aceleaşi holuri, aşteptând sentinţa într-un alt dosar în care erau implicaţi 11 poliţişti de la Rutieră, care îşi făcuseră averi frumuşele din şpagă. Multă şpagă şi ilegalitate. Mafie. Din nou, pe holuri erau prezente familiile, prietenii, apropiaţii şi mulţi colegi în civil ai poliţiştilor inculpaţi. Tot ceea ce ne aşteptam să primim din partea intrelopilor, am primit din partea poliţiştilor: apostrofări, înjurături, ameninţări cu moartea şi chiar ghionturi. „Cum ne permitem să scriem de rău despre poliţişti (şpăgari şi mafioţi). Ei, care stau pe ploaie, pe soare, să ne protejeze pe noi?“. Categoric că respectăm poliţiştii, au toate consideraţia mea, dar nu cei care stăteau în ploaie şi soare pentru a lua mită.
Un ultim aspect pe care vreau să îl subliniez: criminalul Lepa a avut complicitatea autorităţilor. În ciuda faptului că a avut statut de urmărit internaţional, îşi ducea veacul, nestingherit, în localitatea de unde provenea. Juca păcănele în birtul din localitate, fără a fi luat la vreun rost de către poliţişti, în ciuda faptului că era recunoscut ca un om deosebit de periculos.
