Sala „Astra” a Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol” a găzduit, marţi, 13 noiembrie a.c., o nouă întâlnire a filialei din Arad a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), filială care a ajuns la 24 de membri cotizanţi şi care poartă numele lui Ioan Slavici, cel mai important scriitor şi jurnalist arădean din toate timpurile. Evenimentul a fost prilejuit de vizita preşedintelui Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Doru Dinu Glăvan, care a venit, conform propriilor declaraţii, să aducă „un gând bun pentru generaţia tânără”. Au participat aproape toţi membri cotizanţi ai grupului, câţiva membri în devenire şi mai mulţi invitaţi de la Filiala Timiş a UZPR.
Având în vedere că a fost prima întâlnire cu jurnaliştii arădeni în sediul pus la dispoziţie cu generozitate de dr. Doru Sinaci, directorul bibliotecii, Doru Dinu Glăvan a pre­zen­- tat un scurt raport de activitate, dar nu a neglijat nici planurile de viitor. „La nivel naţional, Uniunea Ziariştilor Profesionişti are peste 2.500 de membri, dintre care 947 de pensionari. Nu dorim să fim o uniune de pensionari, dar şi ei sunt foarte importanţi”, le-a spus celor prezenţi Doru Dinu Glăvan. În continuare, acesta a prezentat publicaţiile editate de uniune: Certitudinea, Cronica Timpului şi revista UZPR, ţinând să le reamintească celor prezenţi că pe 11 ianua­rie 2019, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România sărbătoreşte Centenarul. La rân­dul lor, arădenii prezenţi au dorit să menţio­neze că filiala de la Arad va împlini 25 de ani, având în vedere că este continuatoarea filialei înfiinţate pe 7 ianuarie 1994.
În încheiere, preşedintele UZPR a recomandat Grupului de la Arad câteva direcţii de acţiune, având în vedere că aici este „o zonă care musteşte de spirit românesc”. Iar preşedintele filialei Arad, Vasile Filip, a prezen­tat o serie de activitati care vor fi organizate în perioada următoare, sub umbrela UZPR.

Recomandările redacției