Reprezentanții României au cucerit două medalii la canotaj în cadrul finalelor care au avut loc astăzi la Jocurile Olimpice de la Paris. Marian Enache și Andrei Cornea au obținut aurul la dublu vâsle masculin, iar Ancuța Bodnar și Simona Radiș au luat argintul la dublu vâsle feminin.
La masculin, „tricolorii” s-au luptat cu olandezii în primii 1.500m, dar au forțat pe ultimii 500 și au obținut o victorie uriașă.
Dublu vâsle masculin, rezultate finala A
- Marian Enache/Andrei Cornea (România) – 6:12.58
- Melvin Twellaar/Stef Broenink (Olanda) – 6:13.92
- Daire Lynch/Philip Doyle (Irlanda) – 6:15.17
- Sorin Koszyk/Ben Davison (SUA) – 6:17.02
- Aleix Garcia/Rodrigo Conde (Spania) – 6:20.59
- Robbie Manson/Jordan Parry (Noua Zeelandă) – 6:21.44
La feminin, Radiș și Bodnar, campioane olimpice la Tokyo, au început foarte tare, dar au fost depășite de sportivele din Noua Zeelandă după jumătatea cursei și nu le-au mai putut prinde din urmă.
Dublu vâsle feminin, rezultate finala A
- Brooke Francis/Lucy Spoors (Noua Zeelandă) – 6:50.45
- Ancuța Bodnar/Simona Radiș (România) – 6:50.69
- Mathilda Hodgkins-Byrne/Rebecca Wilde (Marea Britanie) – 6:53.22
- Lisa Scheenaard/Martine Veldhuis (Olanda) – 6:54.24
- Elodie Ravera/Emma Lunatti (Franța) – 6:57.35
- Thea Helseth/Inger Kavlie (Norvegia) – 6:58.41
România a participat și în cele două finale de la patru rame. La feminin, echipajul format din Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu și Amalia Bereș a încheiat pe poziția a patra, iar la masculin Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă și Ciprian Tudosă s-au clasat pe locul 5.
FOTO: TVR