Două perechi ale Dum Dance Team Arad, campioane naționale la Dans Sportiv

0
818

În weekend-ul trecut s-a desfășurat la Cluj cea mai importantă competiție a anului la dans sportiv, și anume Campionatul Național de Dans Sportiv pe Clase 2018. La eveniment au participat peste 500 de sportivi din toată țara, la diferite categorii, Aradul fiind reprezentat de clubul Dum Dance Team.
Sportivii din orașul nostru s-au impus în două rânduri: Ciupuliga Darian Rareș și Per Karina Adela au câștigat titlul de campioni nationali la clasa E 12-13 ani, surclasând 34 de perechi, iar Oprescu Horea Cristian și Cristea Sonia Andreea, participând la clasa E 14-15 ani au ocupat și ei primul loc al podiumului. Oprescu Horea Cristian este la al doilea titlu național, după cel obținut în 2016.
Pe lângă perechile campioane, la competiție au mai participat din partea Dum Dance Team următorii: la clasa E 6-9 Iorgov Radu – Bibireata Elena locul 5 și Bacis Vlad – Lanevschi Briana locul 7, iar la clasa D 14-15 ani Buzoianu Robert – Caciula Larisa locul 18.
Realizările remarcabile ale sportivilor arădeni nu sunt o noutate: în trei ani de zile a ajuns clubul sportiv cu cele mai bune rezultate din Arad la competiții naționale, participând de fiecare dată cu un număr impresionant de perechi. Un mare merit pentru performanțe îl are antrenorul Andrei Claudiu Dumitrașcu, care este profesorul, mentorul, dar totodată și prietenul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.