Nu mai puțin de 24 de migranți au fost descoperiți într-un TIR la PTF Nădlac II. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar, condus de un cetăţean turc, 23 cetățeni irakieni şi un cetăţean sirian, care încercau să iasă ilegal din ţară. Joi dimineață, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc C.F., în vârstă de 50 de ani, la volanul unui  automarfar marca Mercedes, înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, utilaje industriale pentru o societate din Belgia. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au procedat la efectuarea controlului fizic al mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul remorcii autovehiculului, printre utilajele industriale, douăzeci şi patru de persoane, dintre care zece bărbaţi, nouă femei şi cinci minori.  Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare,  s-a stabilit că grupul era format din douăzeci şi trei de cetăţeni din Irak şi unul din Siria,  solicitanţi de azil în România. „Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cei douzeci şi patru de cetăţeni străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale care se impun”, a declarat Filip-Ionuț Matei, ofițer de presă al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției