Dragnea, după consultări – vrea răspunsuri: „I-am lăsat președintelui un set de întrebări“

0
116

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat,  după consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis pe tema legilor justiției, că i-a lăsat șefului statului un set de 10 principii și unul de șapte întrebări, la care ar dori răspuns.

Liderul PSD a citit lista cu cele 10 principii, dar nu a vrut să spună care sunt întrebările adresate președintelui.

„A fost o discuţie pot să zic eu relativ aşezată, în care domnul preşedinte ne-a exprimat punctul dumnealui de vedere în legătură cu legile justiţiei, pentru a relua procesul legislativ. Nu e nevoie, în opinia noastră, pentru că este ordonanţa 92 în Parlament care intră în procedură parlamentară, care cuprinde o mare parte din recomandările Comisiei de la Veneţia”, a spus Dragnea, după întâlnirea delegaţiei PSD cu preşedintele Iohannis.

„Noi n-am respins niciodată o discuţie despre sistem de justiţie din România. Dimpotrivă, a fost un obiectiv asumat, pentru că am hotărât deja din 2016 să nu facem greşeala să ne facem că nu vedem ce se întâmplă în România, că nu vedem abuzurile la care au fost şi mai sunt supuşi cetăţenii de o parte din sistem de justiţie din România”, a adăugat el.

„Nu am venit să le luăm vreun angajamet în fața președintelui”, a mai spus Dragnea.

Președintele PSD a precizat că nu vor fi preluate toate recomandările Comisiei de la Veneţia, dând ca exemplu înfiinţarea secţiei speciale pentru magistraţi.

De asemenea, în privinţa pensionării anticipate a magistraţilor, Dragnea a spus că aceasta a fost o recomandare a CSM şi trebuie văzut dacă se ţine cont mai mult de CSM sau de Comisia de la Veneţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.