Femeie răpită, bătută, băgată în portbagaj și violată de fostul soț; persoană bătută, transportată în altă locație unde bătaia continuă, apoi eliberată; femeie agresată de soț care și incendiază incinta în care lucra soția; fiu de polițist lovește cu pumnii în figură, în local public, o femeie necunoscută care nu a fost încântată că respectivul a dorit să o pipăie – sunt doar câteva din aspectele petrecute în orașul nostru, în care oamenii legii închid ochii sau pur și simplu nu sunt capabili să reacționeze. Evenimentele sunt descrise de avocatul arădean Mihai Pașca, care a postat pe pagina sa de Facebook un material intitulat „Poliția Română – Siguranță și Încredere“, ca urmare a tragediei petrecute la Caracal.

Vă prezentăm materialul postat de avocatul arădean:

Poliția Română – Siguranță și Încredere

Din nou, pentru a nu știu câta oară, o tragedie ne descoperă fața hâdă și puhavă a unui sistem public inert, total ineficient în fața nenorocirilor, agresiunilor sau cataclismelor naturale.

O fată moare de mâna unui descreierat în timp ce polițiștii stau la ușa criminalului și așteaptă ca să vină o hârtie care să le dea voie să intre să o salveze. De la momentul în care au localizat adresa unde se ascundea criminalul cu prada lui, până la intervenție, trec patru ore, în care cică au „supravegheat” casa.

O combinație de prostie pură cu lipsă de omenie i-a ținut la poartă pe polițiști în timp ce fata se pare că era ucisă înăuntru. Indiferent de rezultatul anchetei care va stabili filmul evenimentelor, polițiștii statului român au stat în fața unei porți în spatele căreia bănuiau că e o fată răpită, probabil în pericol de moarte și nu au intervenit, așteptând cică un mandat de percheziție și ora 6 la care credeau ei ca legea permite începerea percheziției.

Prostie – pentru că nu aveau nevoie nici de mandat și nici să se facă ora 6, cât timp aveau bănuiala ca înăuntru tocmai se produce o faptă care pune în pericol viața unui om (art. 159 Cod procedura penală).

Mai grav – lipsă de omenie, pt că s-au temut mai mult de o sancțiune ce credeau că le putea fi aplicată, dacă intră, decât de faptul că înăuntru unei ființe umane, unei fete de 14 ani fără apărare, i se pot întâmpla grozăviile care i s-au și întâmplat.

Caz izolat? Nici vorbă.

Vorbesc de sistem pentru că (și aici măcar colegii avocați pot să mă susțină) eu personal am întâlnit în activitate suficiente situații în care poliția dar și parchetul au arătat că sunt efectiv praf și pulbere în fața hoților, agresorilor și interlopilor. O caricatură de sistem, putred și ineficient. Funcțional cât de cât cu găinarii dar pe nicăieri în fața infractorilor de profesie. Blocat în nepăsare, blazare, subfinanțare și subdotare, vinovat de umilirea și suprasolicitarea celor câțiva care chiar muncesc în el, de politizare și promovarea incompetenților și nu în ultimul rând de fraternizarea cu cei pe care ar trebui să îi închidă.

Doar câteva situații de care m-am lovit în activitate:

Femeie răpită, bătută, băgată în portbagaj și violată de fost soț. Pentru că autoritățile nu sunt sigure că a fost și viol, restul fiind clar, agresorul este cercetat în libertate și primește doar control judiciar.

Persoană bătută, transportată în altă locație unde bătaia continuă, apoi eliberată. Primul martor ocular audiat abia după 6 luni deși fusese indicat în plângere. Agresorii trimiși în judecată abia după 4 ani timp în care mai agresează și alte persoane și mai colecționează și alte dosare care tărăgănează.

Femeie amenințată cu moartea de fostul soț pentru că nu mai voia să continue conviețuirea. Individul aduce un cuțit într-un local public pentru a își întări promisiunea că îi va tăia gâtul. Judecătoarea refuză ordinul de protecție, pentru că nu s-a dovedit că ar mai fi fost și alte amenințări în trecut și pt că agresorul a susținut că a fost nervos.

Femeie agresată de soț care și incendiază incinta în care lucra soția. Ordin de protecție refuzat.

Polițiștii identifică utilaj furat în curtea hoților. Procurorul refuză solicitarea unui mandat de percheziție, pentru că fapta nu i se pare destul de gravă. Bunul furat dispare.

Fiu de polițist lovește cu pumnii în figură în local public o femeie necunoscută care nu a fost încântată că respectivul a dorit să o pipăie. Tatăl, polițist, vine în biroul avocatului încearcă să intimideze și spune că va demonstra că nu va păți copilul nimic.

Invit colegii cu alte exemple.

Despre situațiile în care unii polițiști (câteodată și magistrați) sunt mai interlopi decât interlopii nu mai discutăm. Din când în când mai pleznește o bubă și noi apucăm să vedem prin crăpătură puțin din mizeria unui sistem în care șefii fac contrabandă, trafic de droguri, acoperă contracost evazioniștii sau clanurile de interlopi. Și pentru ca să rămână șefi dau și ei o parte mai sus. Povestea continuă de zeci de ani deja.

Recomandările redacției