Rusia a lansat prima sa misiune pe suprafaţa Lunii, după aproape o jumătate de secol, în încercarea de a fi prima ţară care să aterizeze la Polul Sud Lunar, relatează BBC.

Misiunea Luna 25 a Moscovei a decolat conform programului de la cosmodromul Vostocini din Extremul Orient, potrivit News.ro.

Se crede că la Polul Sud al Lunii există depozite de apă. Misiunea rusă este în competiţie cu India, care a trimis luna trecută propriul modul de aterizare, care orbitează deja în jurul Lunii. Şeful agenţiei spaciale ruse Roscosmos a declarat pentru Interfax că se aşteaptă ca modulul de aterizare să atingă solul pe 21 august. Luna-25 ar urma să aselenizeze în apropierea Polului Sud al Lunii, „pe un teren dificil”. Zborul ar urma să dureze între „patru zile şi jumătate şi cinci zile şi jumătate”, potrivit datelor publicate de Roscosmos şi citate de agenţia oficială de presă TASS. Ajuns pe Lună, modulul Luna-25, care cântăreşte aproape 800 de kilograme, va avea ca sarcină, timp de cel puţin un an, „prelevarea de probe şi analiza solului şi efectuarea de cercetări ştiinţifice pe termen lung”, a precizat agenţia spaţială rusă.

Sursa digi 24

 

 

Recomandările redacției