Polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 29 de ani, din Șiclău, care, în ziua de 28 decembrie a.c., ar fi sustras un autoturism lăsat neasigurat, cu cheile în contact, din fața unui imobil din localitate, pe care l-ar fi condus pe D.J. 709/B, dinspre Șiclău spre Socodor, unde ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând în șanț. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,61 mg./l. alcool pur în aerul expirat, verificările polițiștilor relevând că cel în cauză nu deține permis de conducere. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Chișineu-Criș, cu propunerea luării de măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și sub influența alcoolului.