Jucătoarea Simona Halep nu va mai fi, începând de luni, 4 aprilie, între primele cinci jucătoare ale lumii, după doi ani de zile. Românca, eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Miami, va coborî pe locul 6, fiind devansată de sportiva din Belarus, Victoria Azarenka.
Simona Halep se afla la începutul anului 2016 pe locul 2 mondial, cea mai bună poziţie pe care a ocupat-o în cariera de jucătoare profesionistă. După finalul anu­lui trecut, când nu a trecut de faza grupelor la Turneul Campioanelor de la Singapore, Simona Halep a dat semne de revenire, prin semifinala de la Sydney. Apoi, la următaorele trei turnee importante, Australian Open, Dubai şi Doha nu a reuşit să depăşească turul doi şi a coborât pe locul 5 în clasamentul mondial.
Simona Halep a jucat în februarie la FED Cup pentru România împotriva naţionala Cehiei. Românca a fost învinsă de Karolina Pliskova şi a câştigat meciul cu Petra Kvitova. Simona Halep a evoluat, apoi, în turneele amicale, de la Indian Wells şi Miami, unde a atins faza sferturilor de finală. Românca trebuia să apere la turneul de la Miami cele 390 de puncte obţinute după finala din 2015. Halep nu a reuşit, părăsind competiţia în sferturile de finală, unde a fost eliminată de elveţianca Timea Bacsinszky, cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2.
Astfel, Simona Halep va pierde, începând de luni, locul 5 în clasamentul mondial şi va coborî pe 6. Poziţia a cincea în clasamentul mondial va fi ocupată de jucătoarea din Belarus, Victoria Azarenka, care s-a calificat în semifinalele turneului de la Miami, după victoria în meciul cu britanica Johanna Konta, locul 23 WTA, scor 6-4, 6-2.
În perioada în care a fost între primele cinci jucătoare din lume, Halep a câştigat turneele de la Bucureşti (2014), Shenzhen, Dubai şi Indian Wells (toate trei anul trecut) şi a fost finalistă la Madrid, French Open, Turneul Campioanelor (toate în 2014), Toronto şi Cinncinati (ambele în 2015).

Recomandările redacției