Ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă, cu intensificări ale vântului, viscol la peste 1400 m.

Ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă – 3 februarie, ora 18 – 5 februarie, ora 08.

COD PORTOCALIU: Pe versanții nordici ai Carpaților Meridionali și cei vestici ai Munților Apuseni, precum și în Munții Banatului, ninsorile vor fi abundente și se va depune strat nou, semnificativ de zăpadă, de până la 60-70 cm.

La altitudini de peste 1700 m, vântul va prezenta intensificări, cu viteze la rafală, în general, de 80-100 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada, vizibilitatea fiind redusă spre zero.

COD GALBEN: În intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde treptat toate regiunile.

În Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), iar în rest va ninge. Pe alocuri se poate forma ghețuș sau polei.

Pe arii extinse în nordul Crișanei, Maramureș, nord-vestul și sudul Transilvaniei și în sudul Banatului, iar în a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică (4/5 februarie) local în centrul și sud-vestul Olteniei, ninsorile vor fi moderate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, în medie, de 10-15 cm. Local în cea mai mare parte a Carpaților Meridionali, stratul de zăpadă nou depus va atinge 20-30 cm.

Intensificări ale vântului, viscol la peste 1400 m: 4 februarie, ora 12 – 5 februarie, ora 00.00

COD GALBEN: În intervalul menționat, în Banat, Crișana, sud-vestul Olteniei și în vestul Maramureșului, vântul se va intensifica treptat și va sufla cu rafale, în general, de 55-70 km/h, iar la altitudini de peste 1400 m în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Orientalilor, 80-95 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada, iar vizibilitatea va fi semnificativ redusă.

Din cursul nopții de sâmbătă spre duminică (4/5 februarie), vântul se va intensifica în estul și sud-estul teritoriului, unde va sufla cu viteze de 55-75 km/h, amplificând senzația de frig.

sursa: Severe Weather Alert

Recomandările redacției