Grupele de juniori U18, U17, U16 și U15 de la Academia UTA au reluat meciurile oficiale din 2024 odată cu penultima etapă a fazei grupelor din Cupa Elitelor. Astfel, acestea au înregistrat trei victorii și un eșec în week-end-ul recent încheiat.

Cupa de Tineret (grupa B Vest, etapa 4): UTA – Politehnica Timișoara 3-5

Juniorii mari au cedat cu 3-5 în fața Politehnicii, în penultima etapă a grupei din Cupa de Tineret. Joldea, cu o „dublă” și Vâlcu au fost cei care au înscris pentru formația arădeană. Marius Ciubăncan și Sorin Botiș au apelat la Lungu – Hara, Joldea, Purdescu, Băloi, Vâlcu, Maghiar, Indreica, Olăroiu, Curtuiuș, Kyrychenko. Au mai jucat Blaga, Ancateu, Leca și Neag. Duminică, aceștia vor juca în deplasare la LPS Bihorul.

Cupa Elitelor U17 (grupa B Vest, etapa 4): UTA – Politehnica Timișoara 2-0

Echipa pregătită de Mihai Petcuț și Costel Bogoșel a jucat la Arad în Cupa Elitelor U17 cu Politehnica Timișoara. „Roș-albii” au câștigat acest derby cu 2-0. Căpitanul echipei, Rusu, a înscris primul gol în ultimul minut al primei reprize, iar Ilie a stabilit scorul final în minutul 70. UTA a început meciul cu următorul unsprezece: Roșu – Felea, Marinescu, Groza, Măgulean, Nițu, Rusu, Șiclovan, Calotă, Centye, Crainic. Au mai jucat Muntean, Ilie, Ene și Baba. Etapa viitoare, UTA U17 joacă în deplasare la LPS Bihorul Oradea.

Cupa Elitelor U16 (seria 3, grupa A, etapa 4): CFR Cluj – UTA 0-6

UTA U16 a jucat în Cupa Elitelor în deplasare la CFR Cluj, unde a câștigat cu 6-0. Țăroi și Iancu au reușit fiecare câte o „dublă”, celalalte goluri purtând semnătura lui Bărbat și Leca. Formația antrenată de Gaica, Ungur, Bogoșel și Mărginean a început meciul cu Cutean – Berar, Ancateu, Ene, Glevan, Corchiș, Bărbat, Leca, Țăroi, Iancu, Baba, iar pe parcurs au mai intrat Ronai, Cîrlan, Hodoșan, Cizmaș și Tolcea. Sâmbătă se anunță un duel interesant pe Motorul, pentru că arădenii, care ocupă primul loc în acest moemnt, primesc vizita Universității Cluj, ocupanta locului secund, iar cele două echipe se află la egalitate de puncte.

Cupa Elitelor U15 (seria 3, grupa A, etapa 4): CFR Cluj – UTA 0-3

În Cupa Elitelor U15, trupa antrenată de Dinu Donca și Alex Nistor s-a impus cu 3-0 în deplasare la CFR Cluj și a câștigat matematic grupa din care face parte. Golurile au fost reușite de Tomoioagă și Orădan (2). Meciul a fost început cu Suli – Mărgan, Gherman, Sabău, Drăgușin, Sherzad, Dogan, Ile, Spătariu, Orădan, Tomoioagă. Au mai jucat Picioruș, Antochi, Sandu, Tănăsie, Stoian. În etapa viitoare, arădenii primesc vizita celor de la Universitatea Cluj.

academia-uta.ro

Recomandările redacției