Ungurii sunt primii care simt miros de bani, în urma aderării României la spațiul Schengen.

Casele și terenurile din estul Ungariei au început să se scumpească încă de când am intrat în spațiul de liberă circulație cu frontierele maritime și aeriene. Chiar și așa, sunt mai ieftine decât cele de la noi. Mai mult decât atât, lipsa controalelor de la vamă îi va scuti pe rezidenți de cozile infernale. De la 1 ianuarie, va fi un moment bun pentru cei care vor să investească la vecini.

La 25 de km de Oradea, în Hencida, în ultimii 15 ani, s-au mutat mai multe familii de români. Estul Ungariei este o zonă defavorizată, cu puține locuri de muncă, astfel că multe dintre casele de aici au rămas goale și s-au vândut la prețuri avantajoase.

România va intra de la 1 ianuarie în spațiul Schengen și cu frontierele terestre. Controlul documentelor se va face aleatoriu în primele șase luni de la aderare, după care, trecerea din România în Ungaria și Bulgaria se va face fără niciun control.

Bătania, raiul arădenilor 

Numai în anul 2021, sute de români, în principal din Arad și Timișoara, au devenit proprietari în Ungaria. Casele, cu teren de sute, chiar mii de metri pătrați, sunt la un preț de chilipir. Încep de la 2.500 de euro și pot ajunge la 60.000 de euro, dar în acest ultim caz vorbim despre locuințe de lux. În principal, românii au achiziționat case în Ungaria la prețuri între 5000 și 10.000 de euro, cu teren și ultilități.

Arădenii şi-au îndreptat atenţia spre casele din localităţile ungare de la frontieră cu România imediat după aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană, în 2007, când astfel de achiziţii au devenit legal posibile. La vremea respectivă, în oraşul Bătania, aflat la doar şase kilometri de frontiera română, se găseau case şi cu 2.500 de euro. Între timp, preţurile au crescut, o dată cu interesul tot mai mare al arădenilor de a investi în aceste case ieftine, dar chiar şi acum se găsesc case cu preţuri pornind de la aproximativ 10.000 de euro, scrie Agerpres.

Cele mai multe case sunt în stare foarte bună. Proprietarii le-au abandonat și s-au mutat în alte zone din Ungaria pentru locuri de muncă. Aceasta fiind de altfel, singura problemă majoră din aceste orașe: lipsa locurilor de muncă. Dar românii care au ales să devină proprietari în Ungaria fac aproximativ o oră și jumătate pe drum, grație rețelei de autostrăzi de care dispune Ungaria.

sursa: digi24.ro

 

 

Lasă un răspuns

Recomandările redacției