În perioada 25-28 mai 2024 s-a desfășurat la Deva etapa națională a Concursului Interdisciplinar ”Cultură și civilizație în România”, unde Aradul a fost reprezentat de elevi ai Liceului Tehnologic ”Moga Voievod” Hălmagiu.
Competiția a inclus două probe: o probă teoretică – un portofoliu care cuprinde partea scrisă din perspectiva temei alese și proba practică – ilustrarea temei alese prin mijloace grafice, audio-vizuale, scenete și prezentarea proiectului de conservare.
Comisia centrală a concursului formată din președinte – muzeograf Magdalena Andreescu – Șef Birou Muzeul Național al Țăranului Român, președinte executiv- conf. Univ. dr. Vasile Timiș, inspector Ministerul Educației, prof. Alina Bratu, ISJ Hunedoara, prof. Samoilă Daniela, ISJ Vâlcea și prof. Elena Lupșa- Colegiul Național ”Decebal”, Deva au urmărit cu atenție cele 26 de echipaje de elevi din tot atâtea județe ale tării și au acordat Premiul Special pentru echipajul județului Arad, format din elevii Larisa Rus din clasa a IX-a, Valentina Caragiu și Alexandru Vasii din clasa a X-a coordonați de prof. Cosmina Sirban.
”Considerăm că prin această muncă de cercetare, conservare și promovare a istoriei și tradițiilor locale aducem un omagiu străbunilor noștri și suntem mândri că aparținem unei comunități care a contribuit la scrierea unor pagini din istoria neamului”, declară elevul Alexandru Vasii din clasa a X-a.
”Proiectul nostru și-a propus valorificarea zestrei istorice și culturale a Comunei Hălmagiu. La proba practică am ales să prezentăm o adaptare a scenetei ”Iancu la Hălmagiu” de Paul Everac, pentru a aduce un omagiu în 2024, ”Anul Avram Iancu”, celui care, pentru noi hălmăgenii a fost și rămâne ”Crăișorul Moților”. Nu puteam implementa acest proiect fără partenerii noștri Complexul Muzeal Arad și Biblioteca Județeană ”A.D. Xenopol” Arad care ne-au oferit resurse bibliografice și Primăria Comunei Hălmagiu, care sprijină proiectele școlii noastre și demersurile de promovare a patrimoniului istoric și cultural al Hălmagiului în plan județean sau național”, ne spune prof. Cosmina Sirban.
”În urma activităților desfășurate de elevii Liceului Tehnologic ”Moga Voievod”, liceu cu specializarea tehnician în turism, grupul de lucru, ceilalți elevi, precum și membrii comunității, au conștientizat necesitatea cunoașterii și valorificării patrimoniului istoric cultural și spiritual al Comunei Hălmagiu, ca o șansă de dezvoltare a turismului rural și implicit a comunității prin acesta”, încheie prof. Sirban.
Dragi elevi premiați,
Sunt fericită să vă pot felicita din toată inima ca urmași ai halmagenilor de altădată, de care sunt legată prin mamă și copilărie, iar spiritual, prin tatăl meu, autorul piesei „Iancu la Halmagiu”, scriitorul Paul Everac.
Prin alegerea acestui text dramaturgic ați comemorat pe cel mai ales reprezentant al moților, „Crăișorul munților”, dar și pe cel care s-a ostenit preamărindu-l prin harul cuvântului.
Cum anul acesta este centenarul nașterii tatălui meu, care a văzut lumina zilei la 23 august 1924, consider alegerea voastră un profund omagiu adus și lui.
Calde felicitari vouă, formației premiate, cât și profesorilor care vă îndrumă zi de zi. Istoria, tradiția si cultura sunt valori fundamentale ale patriotismului și respectului pentru glie, iar cei ce știu să vă sădească aceste lucruri sunt adevărați mentori. Voi sunteți Viitorul și fiecare dintre voi trebuie să puneți mintea și inima la facerea lui, așa cum au făcut străbunicii, bunicii și fac părinții voștri.
Succes pe mai departe !
Mădălina Stanescu