Compania Starlink a lui Elon Musk testează de câteva luni în România, cu sprijinul ANCOM, relaxarea unei reglementări globale privind sateliţii ce datează din anii ’90. Starlink, operatorul serviciului omonim de internet prin satelit, controlat de SpaceX al lui Elon Musk, cel mai bogat om al planetei, derulează de câteva luni teste în România, cu acordul şi sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), prin care încearcă să demonstreze că o normă globală ce datează din anii ’90 şi care limitează tehnic sateliţii de generaţie nouă, non-geostaţionari, precum cei ai Starlink, poate fi relaxată fără a fi afectată funcţionarea sateliţilor clasici, geostaţionari, potrivit informaţiilor obţinute de Profit.ro. Norma „luată la ţintă″ experimental de Musk pe teritoriul României a fost elaborată şi este impusă la nivel mondial de către International Telecommunications Union (ITU), agenţie specializată în IT&C a ONU.
Aceasta stipulează o anumită limită pentru energia pe care sateliţii cu orbită joasă o pot transmite la şi de la echipamentele terestre asociate, indicator denumit Equivalent Power Flux Density (EPFD). Efectul limitei este că restrânge viteza şi aria de acoperire care pot fi oferite de servicii de internet prin satelit precum Starlink. Scopul ei este protejarea sateliţilor geostaţionari de interferenţe care să le perturbeze funcţionarea.
SpaceX face de mai mult timp lobby pentru majorarea limitei EPFD, susţinând că aceasta este exagerat de mică faţă de ceea ce este necesar pentru realizarea scopului ei. Încă din luna iulie a acestui an, în colaborare cu ANCOM, Starlink a demarat în România un „test EPFD″, programat să dureze cel puţin 6 luni. În cadrul acestuia, sub supravegherea Autorităţii, cei de la Starlink au fost autorizaţi să depăşească actualul plafon EPFD impus la nivel global şi să opereze în conformitate cu anumiţi parametri operaţionali conveniţi cu ANCOM, pe o anumită suprafaţă limitată şi exclusiv pe durata testului. Studiul care va fi realizat pe baza testului va trebui să stabilească dacă sateliţii de generaţie nouă precum Starlink pot funcţiona la niveluri EPFD superioare fără să afecteze sateliţii clasici. Intenţia ANCOM este de a împărtăşi rezultatele studiului în cadrul reuniunilor ITU dedicate subiectul, precizează Profit.ro.
„Pariul″ lui Musk este că sateliţii Starlink pot funcţiona la capacităţi de până la 8 ori mai mari faţă de cele permise în prezent de limita EPFD a ITU, continuând totodată să protejeze sateliţii geostaţionari. Serviciile Starlink au fost autorizate şi sunt disponibile în România din martie 2022. (sursa:news.ro)