Ember, Mălaiu și Sechel – noutățile de la reunirea Crișului, Tătaru se alătură lotului după 1 august

0
412

Medaliată cu bronz în vacanța de iarnă, Crișul Chișineu Criș avea să termine pe locul 7 primul sezon de la revenirea, după 34 de ani, în eșalonul trei al fotbalului românesc. „Alb-albaștrii” au fost în obiectiv atâta timp cât și-au fixat o clasare între pozițiile 1-10, dar e clar că ambițiile sunt mult mai mari. Prin urmare, s-au operat câteva schimbări la nivel de lot în această vară, mergându-se – totodată – pe continuitate la nivelul băncii tehnice.
Bineînțeles, la sugestia lui Adrian Abru­dean s-au operat și transferurile și anume: portarul Zamfir, fundașii Calvin, Onuțan, mijlocașii Mărmăneanu, Birău și Mateucă, dar și atacanții Vasinc și Codrea. Toți au transpirat deja sub comanda lui „Știli” și a ajutoarelor sale, Remus Lung și Ovidiu Pașcalău, dar au existat și trei noutăți la reunirea lotului. În primul rând vorbim despre mijlo­cașul Raul Ember, unul dintre eroii promovării în Liga a III-a, care l-a adus cu el și pe Andrei Mălaiu, un fundaș central (la nevoie și „închizător”), care a mai evoluat la Lu­ceafărul, Oșorhei, Sânmartin sau Crișul Aleșd. Și tot din județul vecin ar mai fi în cărți și Marian Arsene, un fundaș stânga care a jucat și el la Sânmartin ultima oară. În fine, la reunire a fost prezent și Andrei Sechel, un mijlocaș de 2000 de la Nădab.
Transferat în iarnă de la Cugir, Ionuț Tătaru s-a accidentat grav la genunchi într-un amical cu Sântana și a fost operat în urmă cu aproape 5 luni de zile. Recuperarea sa decurge bine, iar Abrudean se baza pe fundașul central din Târgu Jiu de prin etapa a treia, a patra, a actualei stagiuni. „Face fizioterapie la o cli­nică specializată din Craiova, iar după 1 august se va alătura lotului. Va reintra treptat în efort, nu vrem să riscăm o recidivă în ceea ce-l privește, dar e un fotbalist pe care mă bazez încă din turul noului campionat. Altfel, mai rămânem interesați de cel puțin un junior născut în anul 2000, iar dacă mai apare vreo oportunitate bună pe piață, peste media echipei, vom încerca să acționăm. Bineînțeles, mai rămâne să vedem ce facem cu jucătorii de la Oradea, căci trebuie să ne încadrăm într-un anume buget de salarii”, a explicat Abrudean.
„Alb-albaștrii” au programat câte un antrenament zilnic în această săptămână, pe care o încheie cu amicalul de la Sântana, cu Unirea. În rest, Crișul va mai juca cu: Cărani (17 iulie), Curtici (20 iulie), UTA juniori (26 iulie), Elore Bekescsaba (28 iulie), Șimand (31 iulie), Sebiș (7 august), Ghiroda (10 august), Cupa României (14 august), UTA Under 19 (17 august). Prima etapă a noului sezon de Liga
a III-a e programată pe 24 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.