Echipa masculină de tenis a României ar fi trebuit să joace împotriva formației similare a Chinei, în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis 2020. Meciurile erau programate pentru
6-7 martie la Piatra Neamţ, dar din cauza epidemiei de coronavirus duelul nu va mai avea loc.
„Chiar astăzi am primit un răspuns de la federaţia internaţională și se va lua o hotărâre. Pentru că federaţia chineză a transmis deja că nu poate veni, dar fede­raţia internaţională nu a luat încă o hotărâre în sensul ăsta. Deci federaţia chineză a trimis un mail la federaţia internaţională în data de 7 februarie, iar utimul cuvânt îi aparţine forului internaţional, el decide dacă se amână sau pierd meciul. Dar, pro­babil că vor amâna. Deşi aici, cu amânarea este greu, pentru că există calendare internaţionale, trebuie să găsească o altă dată care să coincidă. Chinezii nu au cerut o amânare, ei au anunţat că nu pot ieşi din ţară până la sfârşitul lui aprilie din cauza epidemiei de coronavirus. Pentru că delegaţia era formată din 16 persoane şi doar 2-3 jucători e posibil să fie în afara Chinei”, a declarat pentru AGERPRES, vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.
Dacă România ar trece de China atunci va juca încă un play-off, în septembrie 2020, unde vor participa şi echipele care au pierdut în calificările pentru turneul final. Din echipa de Cupa Davis „tricolor” face parte și arădeanul Marius Copil (locul 180 ATP), care a devenit, recent, tătic.

Recomandările redacției