Deși încă nu știe care va fi structura conducerii, ce obiectiv va avea sau cine va fi antrenorul echipei din nou sezon, UTA a început construirea lotului pentru viitorul campionat. În fond, indiferent cine vor conduce administrativ și tehnic destinele Bătrânei Doamne, există un grup de jucători care prin personalitatea și calitatea lor au arătat că trebuie să facă parte cel puțin din viitorul imediat al echipei. Unul dintre aceștia este brazilianul Erico da Silva, care în această săptămână a semnat prelungirea contractului, justificându-și astfel decizia: „Cred că nici nu mai trebuie să răspund la această întrebare. Era normal să rămân pentru că eu întotdeauna am stat acolo unde m-am simțit bine. Iar la Arad mă simt fotbalist datorită suporterilor care m-au încurajat și au fost alături de mine chiar și când am avut momente mai grele. De altfel cred că 90% din decizia de a continua aici li se datorează lor.“

Erico are ocazia să își marcheze acest moment revenind pe gazon la meciul cu Mioveni, după câteva etape în care a fost accidentat: „Mă bucur că sunt din nou cu echipa, la antrenamente, că intru în cantonament. Fizic sunt bine, m-am antrenat normal chiar dacă nu sunt la 100%. Dar dacă Mister are nevoie de mine sunt gata să intru și să dau tot. Vrem să câștigăm în special pentru că e ultimul meci și vrem să le facem o bucurie suporterilor care cu siguranță vor veni în număr mare deoarece ei nu se uită la adversar“ a prefațat fundașul UTA-ei meciul cu echipa argeșeană.

Brazilianul a mai mărturisit și că a ținut legătura cu prietenul și conaționalul său Roger, care are momente grele la CFR, unde nu intră în planurile lui Dan Petrescu: „Normal să fie supărat, oricine ar fi deoarece cu toții ne dorim să jucăm, pentru asta ne-am făcut fotbaliști, pentru asta ne antrenăm. Dar fiecare fotbalist trece în carieră prin astfel de momente, important este să muncești și să îți aștepți șansa și asta face și el. Nu știu ce e în mintea lui legat de UTA dar știu că s-a simțit bine aici și dacă ar fi să se întoarcă la un moment dat sunt sigur că ar accepta“ a declarat Erico, alimentând speranțele fanilor fostului șeptar arădean, care și l-ar dori înapoi pe Arena „Francisc Neuman“.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției