UTA a fost învinsă cu 3-0 de Universitatea Craiova în partida disputată în această seară pe stadionul „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei cu numărul 6 a sezonului de Superligă. Baiaram, Crețu și Screciu au înscris pentru gazde, care s-au impus deși nu au făcut un joc extraordinar. „Roș-albii” au ratat mai multe ocazii importante în prima repriză, dar în partea secundă nu au mai reușit să revină în joc.
Gazdele au început mai bine partida și au reușit să marcheze în minutul 8. Bancu a recuperat un balon din picioarele lui Rodrigues și i-a trimis în careu lui Ștefan Baiaram, care a avut timp să își pregăteasă șutul și l-a învins pe Iacob cu o execuție la colțul lung. Craiovenii s-au relaxat inexplicabil după golul primit și au făcut mai multe greșeli mari în defensivă, din care UTA și-a creat mai multe ocazii. În minutul 21, Zajkov a respins o centrare a lui Abeid până la Rareș Pop, care mai întâi a tras în blocaj, iar apoi peste poartă de la 10 metri. La faza imediat următoare, același Pop a purtat o acțiune excelentă în dreapta, depășind doi adversari, însă Cooper nu a reușit să ajungă la balonul trimis în careu. Mai apoi, juniorul UTA-ei a fost lansat excelent de Cooper și a scăpat singur cu portarul Popescu, dar execuția a fost complet nereușită și a trecut mult pe lângă poartă. În minutul 35, Zajkov și Silva s-au încurcat și balonul a sărit la Fabry, care ar fi rămas în situație de 1 la 1 cu Popescu, însă slovacul a preluat defectuos și faza s-a stins. Craiova a reușit să marcheze din nou în minutul 38, când Silva a trimis cu capul în poartă după o centrare a lui Ișfan din lovitură liberă, dar golul a fost anulat după o verificare de opt minute în camera VAR. Prima repriză s-a încheiat cu avantaj minim pentru „alb-albaștri”, deși UTA a fost echipa care și-a creat mai multe ocazii.
Cooper a crezut că a egalat în minutul 53, când a înscris după ce a fost lansat de Fabry, însă reușita a fost anulată corect pentru offside. Până la urmă, Universitatea a reușit să facă 2-0, în minutul 58. Bancu l-a găsit pe Alexandru Crețu la 19 metri, iar mijlocașul a reușit să îl învingă pe Iacob cu un șut pe jos. UTA a încercat să revină în meci și a avut mai multe acțiuni periculoase, însă fără să îi pună probleme lui Popescu. Cîmpanu putea să facă 3-0 în minutul 84 cu un șut de la distanță, dar Iacob a reușit să respingă în corner. Până la urmă, avantajul Craiovei s-a mărit în minutul 88: după un șut ratat al lui Mateiu, balonul a fost preluat de Ivan, iar Vladimir Screciu a înscris. Inițial, tușierul a ridicat fanionul, însă reușita a fost validată după verificarea VAR. Scor final 3-0 și UTA suferă un nou eșec în acest debut de sezon.
În următoarea etapă, „roș-albii” vor avea un nou meci complicat, pe teren propriu cu FCSB. Partida din etapa a 7-a va avea loc luni, 28 august, de la ora 21:30.
Formații:
Craiova: L. Popescu – Vlădoiu (Căpățînă 54), Zajkov, Raul Silva (Mateiu 46), N. Bancu – Al. Crețu, Screciu, Baiaram (Danciu 75) – Işfan (Cîmpanu 46), Markovic (Kurtic 62), A. Ivan. Rezerve neutilizate: Lazar – J. Badelj, Owono, Roguljic. Antrenor: Laurențiu Reghecampf
UTA: Fl. Iacob – Rodrigues, Stolnik, Benga, Abeid – Freitas (Carp 63), Marku – R. Pop (Stanciu 70), Fabry (Holst 75), Dumitrașcu (Stahl 63) – Cooper (Leidsman 70). Rezerve neutilizate: Kucher – Cr. Mihai, Markov, Iurasciuc. Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Bogdan Dumitrache (București) – Radu Ghinguleac (Gherghița – Prahova), Ionel Dumitru (București). Rezervă: Andrei Antonie (București).
Camera VAR: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe), Bogdan Gheorghe (București).
Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Observator LPF: Ion Marin (București).