A doua etapă a returului din C4 pro­pune câteva meciuri interesante, iar capul de afiş e confruntarea dintre principalele urmăritoare ale liderului Lipova.
Crişul Chişineu-Criş şi Şcolar Reşiţa, ocupantele locurilor 3 şi 4, se înfruntă sâmbătă, de la ora 15, în derby-ul rundei, iar învingătoarea se va înscrie cu siguranţă în lupta pentru promovare. Egala Cugirului – deşi a evoluat în inferioritate numerică timp de o repriză – trupa lui „Ştili” Abrudean îşi pune speranţe mari în partida din weekend, dar şi bănăţenii au moralul la cote înalte, după ce au spulberat în primul meci din acest an Cermeiul. Crişul nu poate conta pe doi din cei mai importanţi jucători, Bozian, eliminat în deplasarea de la Cugir şi fundaşul Tătaru.
Şoimii Lipova are de îndeplinit o simplă formalitate, în Podgorie (n.n. meciurile de pe teren propriu se joacă la Pâncota) urmând să sosească ultima clasată, modesta Ocna Mureş. Chiar şi aşa, Flavius Sabău trebuie să îşi ia măsuri, mai ales în condiţiile în care s-au pierdut deja două puncte importante, la Sebiş.
Între cei doi poli ai clasamentului sunt 33 de puncte diferenţă, dar pe de altă parte mureşenii au obţinut al doilea punct stagional chiar în primul joc oficial din 2019, remizând la Deva. Dobrean, Filimon şi Stoin sunt anunţaţi absenţi în disputa de vineri, ora 15.
Celelalte două fruntaşe arădene ale seriei au meciuri grele. Sebişul se deplasează în fieful nou promovatei din Dumbrăviţa, echipă ce rămâne periculoasă în zona de vârf a clasamentului.
Lunca Teuz Cermei primeşte vizita celor de la Avrig. Sebişenii evoluează vineri, de la ora 15, iar trupa lui Radu Anca o zi mai târziu, de la aceeaşi oră.

Recomandările redacției