Banca Națională a României a anunțat, vineri, un curs valutar record pentru euro: 4,8026 lei, după ce cu o zi înainte ajunsese deja la un nou maxim record. Este pentru prima dată în istorie când moneda europeană a atins acest nivel.

Cursul de schimb al monedei naţionale a atins, vineri, cel mai ridicat nivel din istorie în raport cu moneda euro, fiind cotat de către Banca Naţională a României (BNR) la 4,8026 lei/euro. Joi, euro a atins un alt maxim istoric, de 4,7834 lei. Miercuri, euro a fost cotat la 4,7789 lei, în scădere uşoară faţă de cotaţia din ziua precedentă, de 4,7800 lei.

Tendința de cădere a monedei naţionale s-a accentuat în ultimele zile pe fondul instabilităţii politice şi a temerilor din pieţele financiare globale cauzate de coronavirus, asta după ce Banca Naţională a întors tendinţa prin intervenţiile sale din finalul anului 2019.

Așadar, euro a câştigat teren în faţa leului joi, fiind cotat la 4,7834 lei. Totodată, euro s-a apreciat astăzi şi ieri şi în raport cu alte monede din regiune, printre care cel mai mult cu zlotul polonez.

Creşterea euro se traduce prin majorări de preţuri la serviciile taxate în euro precum telecomunicaţii şi la importuri, printre care şi produsele din carne şi brânzeturi.

Dolarul american a atins şi el un nou nivel record în raport cu moneda naţională, crescând de la 4,4307 lei, la 4,4462 lei. Acesta este al nouălea maxim istoric din acest an pentru dolar.

Preţul gramului de aur a crescut de asemenea puternic la 233,5 lei de la 229 lei, în timp ce francul elveţian a ajuns la un nivel de 4,5258 lei, cel mai ridicat din ianuarie 2015 încoace. Maximul istoric pentru francul elveţian a fost de 4,5817 lei.

Banca Naţională nu a mai intervenit în piaţa valutară pentru a ţine cursul sub nivelul psihologic de 4,8 lei în contexul în care situaţia politică este încă neclară.

Recomandările redacției