matulaLocuitorii comunei Zerind şi cei ai satului aparţinător Iermata Neagră au avut ocazia să participe şi în acest an la „Ziua fără graniţă” în cadrul unei expediții cu bărci și biciclete. Traseul participanţilor a pornit din localitatea Tărcaia (judeţul Bihor), pe cursul Râului Crişul Negru, până în Bekescsaba, parcurgându-se 173 de kilometri.
Acţiunea s-a bucurat de prezenţa europarlamentarului Iosif Matula, dar și a altor oficialități române și maghiare.
Ajuns la cea de-a III-a ediţie, evenimentul a reunit peste 170 de persoane. Dacă la prima ediţie au parti­- cipat 18 persoane cu canoe şi 6 persoane cu biciclete, iar la a doua ediţie au fost 16 bărci şi 22 de persoane cu biciclete, în acest an prezenţa a fost mai numeroasă. Peste o sută de parti­cipanţi s-au îmbarcat în 35 de bărci, iar alţi 52 s-au deplasat cu bicicletele.
Pe 19 mai, graniţa a fost deschisă timp de 4 ore pe ruta Gyula-Denesmajor-Iermata Neagra-Zerind, unde s-au aliniat peste 20 de biciclişti. În acest timp, aproximativ 300 de persoane şi 100 de autoturisme au trecut granița, dovedind importanţa şi utilitatea acestei acțiuni. În data de 20 mai au mai sosit două autocare pline cu persoane.
Europarlamentarul Iosif Matula, prezent la eveniment, a ţinut să îi felicite pe organizatori pentru iniţiativă şi a subliniat importanţa proiectelor transfrontaliere și a fondurilor europene. „Evenimentul organizat de partea maghiară, în colaborare cu Primăria Zerind, dar si cu alte institutii locale si regionale, este un exemplu al colaborării transfrontaliere româno-maghiare. De altfel, Aradul derulează o serie de proiecte transfrontaliere, în domenii variate, de la sănătate la infrastructură rutieră şi de la schimburi culturale la mediu. Chiar şi drumul pe care s-a parcurs o parte a ex­- pediţiei este modernizat printr-un astfel de proiect”, afirmă europarlamentarul Matula.

Recomandările redacției