vacean primaComisia de evaluare a activităţii managerului Filarmonicii de Stat Arad nu a putut lua nicio decizie. Comisia ar fi trebuit să se întrunească în 26, 27 şi 28 februarie, dar unul dintre membrii numiţi de Consiliul Local Municipal, inginerul zootehnist Albert Todor, managerul Filarmonicii de Stat Oradea, nu s-a prezentat la datorie, motivând, din informaţiile noastre, că ar fi fost bolnav. Astfel, ceilalţi membri, viceprimarul Levente Bognar, preşedintele Comisiei de Cultură din CLM, Cătălin Lazurcă, directorul Centrului Cultural Judeţean, Ana Maria Dragoş, directorul Muzeului Judeţean, Petru Hügel şi conferenţiarul universitar Mihaela Iacob au trebuit să spună pas. Pe surse au început să apară informaţii că Levente Bognar ar fi dorit să se retragă de la conducerea comisiei, lucru care nu a fost infirmat de către acesta. „A fost o problemă de procedură în ceea ce priveşte componenţa comisiei, astfel încât Consiliul Local Municipal urmează să decidă din nou cine va face parte din noua comisie de evaluare. În ceea ce priveşte rămânerea mea la conducerea acestei comisii, vom discuta despre problema aceasta în Comisia de Cultură, când se va pregăti proiectul de hotărâre”, a declarat Bognar. Acesta mai susţine că nu ştie dacă proiectul de hotărâre cu privire la desemnarea celor care îl vor evalua pe Văcean va fi pus la vot în următoarea şedinţă de CLM.
Un serviciu pentru omologul său
În ceea ce-l priveşte pe Albert Todor, acesta nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri, pentru a-şi prezenta un punct de vedere. Gurile rele spun că acesta ar fi lipsit de la evaluarea lui Văcean, pentru a-i face acestuia un serviciu, permiţându-i să mai rămână un timp la conducerea Filarmonicii. Asta, în condiţiile în care a început să se vorbească că autorităţile locale ar dori să numească un nou manager.
Contactat telefonic, Mihai Dogaru, liderul Sindicatului Artiştilor Interpreţi din cadrul Filarmonicii Arad (SAIFA), nu a dorit să comenteze ultimele informaţii, cu privire la situaţia lui Văcean. „Aşteptăm rezultate”, s-a mărginit să spună Dogaru.
Vă reamintim că Alin Văcean a fost implicat în mai multe scandaluri, intrând în conflict cu angajaţii Filarmonicii, cu SAIFA, cu diverşi colaboratori ai instituţiei, dar şi cu presa arădeană. Mai trebuie spus că atât SAIFA, Colegiul Artistic, cât şi principalele mijloace de informare în masă din Arad au cerut autorităţilor locale să-l demită pe Văcean, invocând motive bine întemeiate. Până acum, conducerea Pri­- măriei s-a făcut că plouă. Rămâne de văzut cum va proceda în continuare.

Recomandările redacției