evaluariEvaluarea psihosomatică a preşcolarilor în vederea înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014 are loc în perioada 2 – 19 aprilie, după cum urmează: 2-5 aprilie, între orele 12.00 – 18; 8-12 aprilie, între orele 11.00 – 17.00 şi 15-19 aprilie, între 12.00 – 18.00. Evaluarea se va efectua în zece unităţi şcolare pentru copiii din municipiul Arad, iar pentru cei din judeţ în 12 unităţi de învăţământ.
Pentru evaluarea preşcolarilor în limba maghiară sunt la dispoziţie alte trei unităţi de învăţământ. Astfel, la Şcoala Gimnazială Aurel Vlaicu vor fi evaluaţi copiii din unitate şi din unităţile de învăţământ din zona Pecica. Copiii maghiari din unităţile de învăţământ din zona Curtici vor fi evaluaţi la Liceul Teoretic Mihai Veliciu din Chişineu Criş, în zilele de 11 şi 12 aprilie, între orele 12.00-18.00. În perioada 8-10 aprilie vor evaluaţi şi elevii Colegiului Csiky Gergely Arad, în unitatea lor de învăţământ.
Evaluarea în limba română în municipiul Arad are loc în zece unităţi de învăţământ, după cum urmează: Şcoala Gimnazială Aurel Vlaicu (elevii din unitate şi cei de la Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu Arad, Şcoala Gimnazială Şofronea şi Şcoala Gimnazială Iratoşu); Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad – clădirea fostei Şcoli Generale nr. 6 Arad (pentru elevii din unitate şi cei din Liceul cu Program Sportiv); Şcoala Gimnazială Avram Iancu Arad (pentru cei din unitate şi Şcoala Gimnazială Ilarion Felea Arad); Colegiul Naţional Vasile Goldiş – clădirea fostei Şcoli Generale nr. 4 Arad (vor fi evaluaţi şi elevii Liceului de Artă Sabin Drăgoi); Şcoala Gimnazială nr. 5 Arad (Şcoala Gimnazială Aron Cotruş, Şcoala Gimnazială Livada); Şcoala Gimnazială Regina Maria (Şcoala Gimnazială Caius Iacob Arad, Şcoala Gimnazială Vladimirescu); Liceul Pedagogic Dimitrie Ţichindeal (Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta); Liceul Teoretic Adam Muller Guttenbrunn Arad (Şcoala Gimnazială Adam Nicolae Arad, Şcoala Gimnazială Secusigiu, Şcoala Gimnazială Zădăreni, Şcoala Gimnazială Felnac şi Şcoala Gimnazială Fântânele); Şcoala Gimnazială Iosif Moldovan (Şcoala Gimnazială Ştefan Cicio Pop); Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu (Liceul Baptist).
„În clasa pregătitoare se vor putea înscrie copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2013, inclusiv, dar şi, la solicitarea părinţilor, cei care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare“, ne-a declarat prof. Raluca Martin, inspector şcolar pentru învăţământ primar.
Copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la 31 august 2013, inclusiv, pot fi înscrişi, la cerere, în clasa I, chiar dacă nu au parcurs anterior, clasa pregătitoare. De asemenea, la solicitarea părinţilor, în clasa I vor putea fi înscrişi copiii care împlinesc 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2013, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei I. Orice altă situaţie va fi rezolvată de către Inspectoratul Şcolar, în interesul educa­ţional al elevului.

Recomandările redacției