Scene de groază petrecute aseară în localitatea Prunișor. În jurul orei 20.00 un bărbat de 50 de ani se întorcea de la pădure. Acesta era acompaniat de o altă persoană, alături de care au fost după lemne.
La un moment dat, bărbatul de 50 de ani a fost lovit cu toporul în cap și lăsat acolo.
O asistentă de la Spitalul din Sebiș trecând prin zonă, a văzut ceva pe marginea drumului. Victima era într-o baltă de sânge, inconștientă și cu o parte a scalpului dezlipită.
A fost dus la Spitalul din Sebiș, unde a picat în comă. Victima a pierdut și foarte mult sânge.
În jurul orei 22.00, o ambulanță sosită de la Arad, cu medic, au transportat victima la Spitalul Județean.
L-au ținut pe bărbatul de 50 de ani până azi dimineață la ora 02.00 și l-au transferat la Timișoara.
Operația la Timișoara se pare că a decurs bine, însă victima se află tot în stare gravă, în comă.
Vom reveni cu amănunte, mai ales că se conturează deja suspectul tentativei de omor.
ATENȚIE! FOTOGRAFII EXPLICITE, CU IMPACT EMOȚIONAL!
Conform unor surse ale Glasul Aradului, se pare că în această tentativă de omor ar fi implicate mai multe persoane. De asemenea, nu este exclus ca atacul să fi fost premeditat. Un lucru e cert: ancheta se complică!
Și nu vă supărați a murit acuma ….