Democratia trece printr-un un declin la nivel global – avertizează expertii în politica externă. Richard Haass, președintele organizatiei americane non-profit Consiliul pentru Relații Externe și un veteran al diplomației americane, si-a exprimat îngrijorarea cu privire la direcția în care se îndreapta in prezent multe dintre guvernele lumii.

„Aceasta este o era a autoritarismului. (…) Nu văd ca cei aflati in functii sa fie constienti de consecintele posibile ale ceea ce fac”, a spus Haass pentru CNBC, numindu-i pe presedintele rus Vladimir Putin si pe printul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman „lideri autoritari” (strongmen).

Acest lucru ar putea zdruncina ireversibil ordinea globala care a dăinuit de la sfărșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Timp de 70, 75 de ani am avut acest sistem international guvernat de reguli, fara razboaie intre mari puteri, cu rivalitati atenuate. Iar acum cand ma uit la lume si la oamenii care conduc lumea, simt nevoia unui moment de reflectie. Ma tem ca atunci cand istoricii vor privi inapoi, vor vedea ca acest moment a fost inceputul destramarii (ordinii globale) „, a adaugat presedintele Consiliului pentru Relatii Externe.

Îngrijorarile lui Haass, care a detinut in trecut functii precum cea de consilier guvernamental, coordonator special pentru Afganistan Și trimis special in Irlanda de Nord, sunt impartasite si de alti specialisti din domeniu.

Potrivit indicelui democrației realizat de The Economist, dintre cele 167 de țări evaluate in 2018, 89 au obtinut scoruri mai mici fata de anul precedent. La calcularea acestui scor sunt luate in calcul aspecte precum procesul electoral, pluralismul politic, libertățile civile, functionaltatea guvernului, participarea politica si cultura politica.

Anul trecut, SUA a fost retrogadata de la o democrație completa la o „democratie imperfecta”, pe fondul declinului increderii in guvern, in alesi si in partidele politice. Acest declin incepuse cu mult inainte de castigarea alegerilor prezidentiale de catre Donald Trump, precizeaza CNBC.

De asemenea, in ultimii ani am asistat la consolidarea puterii executive, în diferite grade, în țări precum Turcia, Rusia, Filipine, Ungaria si chiar si SUA. Indicele democrației a scazut si pentru India, ca urmare a extinderii violentelor etnice si religioase, in timp ce autoritarismul se adanceste in Myanmar, Cambodgia si Vietnam.

Recomandările redacției