de Teofil Grădinaru
Întotdeuna am militat pentru libertatea de exprimare, m-am zbătut pentru această libertate şi în calitate de simplu cetăţean, dar mai ales ca ziarist. Consider că autocenzura funcţionează mai bine decât orice altă imixtiune din exterior, aşa că am militat şi împotriva cenzurii de orice fel.
Cu riscul de a fi contrazis, bălăcărit sau ameninţat, dar totuşi m-am bucurat atunci când internetul a câştigat teren, când au putut fi comentate articolele publicate în spaţiul virtual, când feed-back-ul cititorilor a devenit direct. Spun cu riscul pentru că deseori m-am confruntat cu critici, dar nu întotdeauna argumentate, ci transformate în înjurături sau ameninţări.
Cu atât mai mult am apreciat apariţia reţelelor de socializare, prilejul de comunicare fiind şi mai direct, nu prin intermediul unei publicaţii. Cu bune şi rele, consider că reţelele de socializare, Facebook-ul, ca să fiu direct, ajută la relaţionarea între oameni, idei şi opinii.
Respect opinia fiecăruia, mă aştept să fie exprimată într-un mod decent şi în cazul în care nu sunt de acord cu respectiva opinie încerc să aduc argumente pentru a-mi susţine propria-mi opinie, diferită. Accept ironiile, gust glumele, dar nu înţeleg bădărăniile şi înjurăturile, atunci când interlocutorii şi-au epuizat argumentele, sau dacă nici nu le-au avut.
Tocmai aici, la zona bădărăniilor, a injuriilor, a educaţiei precare se învârt foarte multe dintre polemicile de pe Facebook. Libertatea de exprimare nu a dus doar la exprimarea fără oprelişti a opiniei, ci a adus cu sine şi un val de intoleranţă, de lipsă de educaţie. Mai ales atunci când subiectul discuţiei se află în sfera politicului. Apar tot felul de indivizi, unii care se ascund sub tot felul de acoperiri, se transformă în adevărate grupuri infracţionale, unde infracţiunea este violarea logicii şi/sau a limbii române. Dincolo de fracturile de logică, limbajul acestui gen de indivizi abundă de agramatisme şi vulgarităţi.
Cred că acest instrument de intercomunicare numit Facebook n-a fost gândit şi creat pentru a provoca dispute, conflicte verbale, ci tocmai cum are definiţia, să „lege” prietenii, să apropie oamenii, să-i ajute să socializeze. Şi, aş adăuga eu, ca o formare a educaţiei. În opinia mea, Facebook-ul poate fi un excelent instrument de educare, de îmbogăţire a cunoştinţelor. Şi chiar se întâmplă aceste lucruri. Există un grup care în aparenţă militează împotriva FB, dar de fapt prin intermediul FB încearcă tocmai să educe lumea. Se numeşte „limba română pentru afectaţii de limbajul «feisbuc»”. Apoi, sunt pagini te­matice despre cultură, despre cărţi, sunt postări ale unor oameni cu o cultură trainică, sunt foarte mulţi care fac trimiteri la articole interesante, se postează citate şi maxime. FB este un loc în care se poate învăţa.
Am abordat acest subiect pentru că Facebook-ul face parte din viaţa noastră, fie că vrem să recunoaştem, fie că nu vrem. Ne influenţează, datorită tehnologiei moderne, mai mult decât cărţile, televizorul şi ziarele la un loc. Şi, dacă tot avem această prezenţă a FB în viaţa noastră, cred că mult mai important e să folosim reţeaua de socializare pentru a ne rotunji educaţia şi cultura, nu pentru polemici grobiene, mascate de libertatea de opinie.

Recomandările redacției