Facultatea de doi ani revine în România. Cursurile scurte din sistemul universitar sunt soluţia pentru tinerii care vor să obţină rapid o diplomă cu care să îi angajeze. Ideea apare în noua lege a educaţiei ca soluţie pentru criza de specialişti de pe piaţa muncii. Orice universitate poate organiza astfel de programe, în afară de Medicină, Drept şi Arhitectură.

 

Ingineri, bibliotecari, economişti sau informaticieni sunt câteva dintre domeniile universitare care vor avea şi cursuri de scurta durată. 2 ani şi 60 de credite acumulate. Plus practică pentru toti studentii.

 

Ligia Deca, ministrul Educației: Reînfiinţăm ciclul scurt de admitere cu diplomă de Bacalaureat, companiile mari au solictat asta, în special IT, au nevoie nu de licență, dar au nevoie de un nivel intermediar de învățământ superior, este o tendința europeană și există facilități fiscale pentru operatorii economice pentru dual.

 

La Politehnică, de exemplu, tinerii vor obţine o diplomă de subinginer

 

Mihnea Costoiu, rector Politehnică: Este mai mult decât o postliceală, tânărul va învaţa şi concepe şi instrumente şi elemente de conținut importante care să facă diferența, să poată să intervină într-un echipament când trebuie. Are o flexibiliate mai mare și evident poate să câștige, să aibă un nivel salarial mult mai mare decât un absolvent de nivel postliceal.

 

Cererea de pe piaţa muncii este uriaşă mai ales în domeniul ştiinţelor exacte, aşa că angajatorii îi aşteaptă cu braţele deschise. Şi cu salarii bine cotate.

 

Ionescu George Liviu, director tehnic companie energie sisteme fotovoltaice: Ne-ar ajuta foarte mult pentru că noi de asemenea în cadrul companiei oferim training încă de la front zero. Un salariu pentru un debutant undeva la 4.000 de lei ar fi o cotație corectă.

 

Cristian Stan, manager vânzări companie energie: Deși avem ingineri seniori care se ocupă de proiectarea sistemelor fotovoltaice, clar pozițiile de junior ar fi ideal pentru acest tip de candidați, să învețe tot ce au nevoie pentru a ajunge ingineri seniori.

 

Creștere rata abandonului universitar în România

 

Legea spune că tinerii pot continua cu studiile de licenţă standard şi după acest ciclu scurt, dar cu o singură condiţie: să treacă examenul de admitere de la facultatea aleasă.

Rata abandonului universitar este în creștere în România. În acest moment, 1 din 2 studenți renunță la studii în timpul licenței. Și nici la programele de masterat nu stăm mai bine. Peste 40 la sută dintre masteranzi renunta la cursuri înainte să obțină o diplomă.

 

Ca să reducă abandonul universitar, Ministerul Educaţiei a anunţat şi burse mai mari cu 33 la sută pentru cei care studiază ştiinţele exacte.

Sursa Observator

  • m spune:

    Romania efucata a lui Iohannis?

  • Gavril Gemanar spune:

    Păi ce să spun ? E ca în banc. Când Dumnezeu a făcut lumea,era Sfântul Petru împărțea minte pt românași noștri,la un moment dat ingrijorat acesta fuge la Dnzeu,spunandui că mai are putina minte iar popor care să primească foarte mult.Atunci atotputernicul îi spune să le dea cu lingurița deși până la momentul respectiv li de dăduse minte cu lingura.Sfintul sa întors la popor și a făcut cum i sa spus.La un moment dat sa terminat mintea iar sfântul Petru fuge disperat la Dumnezeu întrebând :”ce mă fac doamne ,am terminat mintea iar mulțime este tot mai multă.” Atunci Dumnezeu ia spus:”celor rămași le vom da câte o diplomă „

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției