Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, este vorba despre 382.665 bărbaţi şi 323.053 femei care îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului – Crăciunul, în data de 25 decembrie.
Bucurie mare este astăzi și într-o familie de arădeni unde a venit pe lume Olivia, o fetiță de trei kilograme, născută în ziua de Crăciun, la ora 10.37.
Micuța a venit pe lume în această zi sfântă prin operație de cezariană și a primit nota maximă la naștere.
” O singura naștere avem până acum (n.r. ora 14.20). O fetiță de 3 kg, născută prin cezariană, care a primit nota 10 și se numește Olivia”, ne transmit reprezentanții Spitalului Județean Arad.
Îi felicităm și noi pe proaspeții părinți iar micuței Olivia îi dorim o creștere binecuvântată.
De asemenea precizăm că în Ajunul Crăciunului la Arad au venit pe lume patru copilași. Doi băieți pe nume david, o fetiță Alesia și un băiețel de origine indiana pe nume MonaLibel. Două dintre nașteri au fost prin cezariană și două naturale, ne spun cei de la Județean.
”În 24 decembie s-au născut trei băieți și o fata. Doi copii poartă numele de David, o fetiță Alesia și al treilea băiat e de origine indiana MonaLibel. Au fost două cezariene și două nașteri naturale”, precizează reprezenanții Spitalului Județean Arad.
E a adusa de mos crăciun Dumnezeu sai dea sănătate bucuri faliei ei