Acuzați că prin protestul lor la adresa conducerii clubului au afectat rezultatele echipei, ultrașii Bătrânei Doamne demonstrează din nou contrariul, anunțând că vor susține echipa la Craiova în primul meci din 2023. Mai mult, suporterii din peluză doresc ca la acest important meci, UTA să aibă parte de o susținere cât mai puternică, motiv pentru care îi îndeamnă pe toți fanii care pot, să vină în această deplasare, pentru a pune umărul la reușita primului pas în direcția salvării de la retrogradare. „Conducerea clubului UTA spune că suntem vinovați de rezultatele slabe ale echipei. Am cumpărat abonamente și bilete, am umplut stadionul la fiecare meci acasă și i-am aplaudat pe jucătorii noștri chiar și în momente în care au avut rezultate rușinoase. Mai mult decât atât, ne-am urmat echipa și prin țară, la meciurile disputate în deplasare. Iar pentru că vom continua să facem cu la fel de multă pasiune toate aceste lucruri, vă așteptăm în număr cât mai mare în deplasarea de la Craiova, cu ocazia primei partide oficiale din anul 2023“ se arată în comunicatul postat pe pagina Ultras Arad.
Deplasarea se face cu autocarul iar cei care doresc să se înscrie trebuie să trimită un mesaj privat la pagina de facebook „Ultras Arad“, în care să specifice numărul și prenumele și numărul de locuri pe care dorește să le rezerve (maxim două), urmând să primească pe aceeași cale detalii despre ora plecării și costul deplasării.
Partida dintre FC U. Craiova 1948 și UTA, din cadrul etapei a 22-a din Superliga, va avea loc duminică, 22 ianuarie, de la ora 15.30.
(foto: facebook/UltrasArad)
Cine cumpără bilete sau abonament, are dreptul să se manifeste …. înpotriva clubului. Prin aceste manifestări contribuie la degringolada din mintea jucătorilor ( LA CE CLUB JUCĂM NOI ? )