Fiecare om are orgoliul locului din care se trage sau al aceluia în care își duce viața de zi cu zi. Drept urmare, oricine este tentat să producă o…vedere frumoasă despre așezarea sa. Așadar Aradul este după unii „mica Vienă“, după alții, mai cârcotași, doar „o Șiculă mai mare“. Nici unii, nici alții nu au dreptate. Clădirile, mai ales în zona centrală, dar și pe străzile adiacente își arată, precum oamenii, vârsta. Asta așa, ca să ne exprimăm elegant. Puține clădiri se reabilitează, cel puțin în zona exterioară, a fațadei. Unele sunt chiar un adevărat pericol public și, în loc de renovare, se pune o hârtie pe care scrie „Atenție, cade tencuiala!“. Așa, cu ochiul liber se poate estima că cel puțin jumătate dintre clădirile istorice din Arad nu se află într-o stare bună. Chiar există o hotărâre de Consiliu Local prin care proprietarii care au terenurile sau clădirile neîntreținute corespunzător, pot primi o „taxă de paragină“. Asta înseamnă un impozit pe clădiri majorat de până la cinci ori. În această situaţie sunt peste 1.000 de proprietari, care au locuinţe în aproape 400 de clădiri de clădiri, jumătate dintre acestea fiind situate în zona centrală a municipiului. La multe dintre ele, tencuiala și ornamentele stau să cadă și ar necesita reparații urgente. Ca o primă necesitate pentru siguranța oamenilor care trec prin zonă și abia după aceea din considerente de estetică arhitecturală.
Legislație da, bani nu prea…
Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor a suferit modificări și completări prin Legea nr. 166/2016. Pârghiile de aplicare sunt suficiente, dar de acționat la nivel local nu se prea face mare lucru. S-ar putea acorda finanțarea de către municipalitate, cu recuperare banilor în timp de zece ani, dar la nivel de Arad nu se aplică această prevedere. S-au iscat și aici o serie de discuții, mai ales despre categoria de persoane, care locuiesc în cele mai multe situații, în aceste imobile istorice. În general oameni de o vârstă înaintată și care nu dispun de suficienți bani pentru o astfel de lucrare de reabilitare a fațadei și probabil și a acoperișului clădirii. Lucrări care nu costă două – trei sute de lei, ci sensibil mai mult. Dar care sunt, în medie, costurile reparațiilor și aducerea în stare identică sau aproape identică a clădirii cu proiectul inițial? F. M, deține o companie care se ocupă în ultimii ani cu restaurări de fațade, în special ale unor clădiri istorice. Acesta ne spune: „În ultimii ani am avut mai multe solicitări de a renova astfel de clădiri, în ce privește partea exterioară. Funcție de complexitatea ornamentelor și a materialelor folosite prețurile variază între 80 de euro și 100 de euro, ba chiar și mai bine, funcție și de alți factori, pe metru pătrat de perete. Aici însă sunt incluse toate costurile, respectiv toate materialele necesare și manopera.“ Așadar costurile, în orice caz, nu sunt mici. Și cum în general toate clădirile din zona centrală au un regim de înălțime de peste 10 metri și o lungime a fațadei de măcar 15 metri, rezultă o suprafață de renovat de cel puțin 150 de metri pătrați. Asta înseamnă 150 înmulțit cu 100 de euro. Rezultă 15.000 de euro în medie, adică echivalentul unei mașini noi de nivel mediu. În general la o astfel de arie, a fațadei ai o medie de cinci apartamente, rezultând un cost de 3.000 de euro pe apartament, adică mai bine de 14.000 de lei. O sumă de care, să fim sinceri nu orice familie dispune, așa cât ai bate din palme.
Facilități financiare locale…
Am observat că unele clădiri, așa cum se vede și din imagini au fost frumos restaurate. Însă acestea , în cele mai multe cazuri, sunt sedii de firme, cabinete de avocatură, cabinete medicale private. Oricum ele au alte posibilități față de o familie obișnuită ori, mai grav una de pensioanari care își drămuiește de la lună la lună banii pentru a o scoate la capăt. O companie își trece renovarea pe cheltuieli și astfel tot are un avantaj în plus. La noi, în Arad, administrația locală nu a găsit încă formula… magică de a finanța aceste lucrări, iar asociațiile de proprietari să ramburseze banii, în timp de zece ani. Așa cum de altfel prevede legea. Numai că nu imperativ, ci se spune că „pot finanța“. Desigur altfel ar suna să rambursezi 1400 de lei pe an, adică 120 de lei lunar. Și, până acum, nu s-a găsit o astfel de pârghie financiară, care să ajute într-adevăr într-o manieră consistentă, cetățenii care care locuiesc în astfel de imobile. „Se caută însă o soluție convenabilă tuturor celor implicați. De altfel, reamintesc faptul că, pentru a veni în sprijinul proprietarilor de clădiri din zona protejată, care își renovează fațadele, se acordă scutire de la plata impozitului pe proprietate timp de cinci ani de la recepționarea lucrărilor, cât și scutire de la plata taxei de ocupare a domeniului public pentru schelele montate în vederea executării lucrărilor“, precizează Ralu Cotrău, purtătoare de cuvânt la Primăria Arad. Fapt este că au trecut trei ani de la modificarea Legii 153/2011 și nu s-a găsit încă o soluție. Până atunci însă rămânem cu ce avem. Clădirile sunt ca și oamenii. Au poveștile lor și sunt asemenea lor. Una e mai frumoasă, alta mai semeață, alta mai modestă, iar cealaltă mai ștearsă. Una lucește în soare, frumos renovată, alta e cu „răni deschise“ din care pică tencuiala și ornamentele, precum se scurge puroiul dintr-un picior cangrenat. Cam asta e cu fațadele clădirilor Aradului. Care, asemenea oamenilor au viața lor. Și istoria lor, mai mică sau mai mare. Iar unele dintre ele sunt lăsate în „agonie“ și mor câte puțin . În fiecare zi.
