FC Botoșani rămâne în Superligă. Formația antrenată de Bogdan Andone s-a impus și în returul barajului de menținere cu CS Mioveni, cu același scor din prima manșă: 1-0. De această dată, eroul formației „roș-alb-albastre” a fost Sebastian Mailat, care a înscris unicul gol în minutul 74. Mijlocașul a rămas singur cu portarul Croitoru după o pasă foarte bună a lui Florescu și l-a învins fără emoții pe goalkeeperul advers.
Ca și în tur, FC Botoșani a dominat partida, dar nu a reușit să înscrie până la execuția lui Mailat, în timp ce argeșenii nu au creat mare lucru la poarta adversă, deși aveau nevoie de gol pentru a mai spera la o promovare în prima ligă. Formația antrenată de Constantin Schumacher a încheiat jocul fără vreun șut la poartă, semn al neputinței în fața unui adversar superior.
Ultima echipă care va evolua în următorul sezon al Superligii se va decide luni, de la ora 20:00, când Csikszereda și Dinamo joacă manșa secundă a celeilalte „duble” de baraj, la Miercurea Ciuc. Bucureștenii sunt mari favoriți, după victoria cu 2-0 obținută pe teren propriu.
FOTO: CS Mioveni (facebook)