Cele două sunt fără discuție două dintre pretendentele la ocuparea primelor două locuri ale acestei faze a competiției, locuri care păstrează vie aspirația către „mirajul“ cupelor europene, mai exact al nou înființatei (anul trecut) competiții, UEFA Conference League.

Meciul începe cu gazdele aflate în pole position, pe primul loc al play-out-ului, cu 26 de punte, cum trei mai mult decât urmăritoarea sa. UTA trebuie să fie însă atentă și în spate deoarece Sepsi și Rapid au același număr de puncte și meciuri teoretic ușoare de disputat (cu Dinamo și Clinceni). Așadar, dacă botoșănenii obțin chiar și doar un egal își păstrează poziția de lider în schimb pe UTA orice alt rezultat decât victoria o va arunca foarte probabil pe locul 4. Ce-i drept, este doar a doua etapă din play-out deci timp de recuperare ar fi suficient, mai ales că pentru Bătrâna Doamnă vor urma două meciuri consecutive pe teren propriu și, tocmai de aceea, probabil destui suporteri ar „semna“ încă de pe acum pentru un rezultat de egalitate.

Partida găsește cele două echipe în stări de spirit opuse. Chiar dacă a debutat în play-out cu un 5-0 împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș, victoria unei echipe aflate în moarte clinică nu poate fi un pansament pentru ratarea play-off-ului și mai ales pentru modul în care aceasta s-a produs: cu o înfrângere pe teren propriu în fața celor de la FC Argeș, în condițiile în care moldovenilor le era suficient și un egal. De altfel, la conferința de presă de dinaintea meciului, antrenorul „din acte“ al gazdelor, Mihai Ciobanu, a și declarat că: „Pentru noi e foarte important să ne regăsim încrederea, meciul trecut a fost un antrenament reușit sper că meciul de vineri ne va prinde bine conectați și cu încredere.“

La UTA în schimb starea mentală este foarte bună, nici nu putea fi altfel după ce echipa a reușit 4 victorii de la venirea lui Ionuț Badea la cârma echipei. Ce-i drept însă, toate acestea au fost obținute pe teren propriu, în deplasare noul tehnician al Bătrânei Doamne nereușind încă să guste din cupa victoriei (două egaluri și o înfrângere). Nu va fi ușor nici astăzi, mai ales că echipa noastră are mari probleme de lot: Medjimorec, Isac, Ongaro și Dangubic sunt indisponibili din cauze medicale, Miculescu și Otele sunt incerți iar Cardoso și Matei nu sunt încă la capacitate maximă.

Cele două echipe nu s-au întâlnit decât pe prima scenă a fotbalului românesc. Moldovenii au o istorie relativ recentă iar anii de Liga 2 au fost petrecuți într-o serie diferită de cea a UTA-ei. Astfel, primul meci dintre cele două echipe a avut loc pe 31 octombrie 2020 la Botoșani, când UTA s-a impus prin golul lui Erico și dubla lui Vlad Morar. A fost și singura victorie a echipei noastre împotriva trupei lui Marius Croitoru. De atunci am mai consemnat două remize albe la Arad și o înfrângere, 1-2 la Botoșani, în toamna trecută.

Meciul va fi condus la centrul de Ionuț Coza din Cernica. Asistenții săi vor fi George Neacșu din Câmpulung Muscel și Bogdan Gheorghe din București. Al patrulea oficial a fost desemnat Robert Avram din Pitești. Observator pentru arbitri va fi Costin Toma din Piatra Neamț în timp ce LPF îl trimite ca observator de joc pe Ion Craiu din București.

Partida va începe la ora 17.30 și va fi transmisă în direct de posturile Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției