FCC UAV Arad debutează luni, de la ora 19:00, în finala Ligii Naționale de Baschet Feminin. Arădencele vor juca primul meci pe terenul celor de la CSM Constanța, formație care a încheiat sezonul regulat pe primul loc. Cele două echipe s-au întâlnit de patru ori în acest sezon, iar formația de la malul mării s-a impus de fiecare dată: 74-71 și 89-59 în optimile Cupei României și 87-79 și 78-62 în cele două partide de campionat.
Antrenorul „galben-albastrelor”, Miroslav Popov, a prefațat duelul de la Constanța: „Suntem foarte fericiți că vom juca finala, pentru că am produs o mare surpriză în acest an. Vom încerca să facem ceva la Constanța, pentru că suntem relaxați și nu avem nicio presiune, deoarece am realizat deja ceva important. Dar, dacă putem, trebuie să încercăm să facem chiar și mai mult, vom vedea. Ei au o echipă foarte bună, cu o bancă foarte bună, au multe jucătoare în rotație. Ne-au învins de patru ori în acest sezon, de două ori în campionat şi de două ori în Cupă. Meciurile contra lor au fost dificile, au o echipă bună, dar nici noi nu avem o echipă slabă. Cred că avem o şansă şi trebuie să profităm de ea. Nu se ştie niciodată cum se va juca meciul. Vor avea de partea lor terenul propriu în primele două partide, vom încerca să ne întoarcem de acolo cu o victorie, dacă va fi posibil, iar dacă nu, venim acasă şi vom mai juca două meciuri aici, în faţa fanilor noştri. Sper şi cred că echipa ar putea să facă o treabă excelentă chiar şi în finală, dar nu se ştie niciodată. Vom încerca să câştigăm, deşi întâlnim o echipă foarte bună în acest moment”
După duelul de luni va urma un nou meci la Constanța, miercuri, după care seria se mută la Arad. Meciul trei e programat marți, 23 aprilie, iar meciul patru (dacă va fi cazul) se va juca joi, 25 aprilie. Dacă se va ajunge la scorul de 2-2, întâlnirea decisivă se va disputa la malul mării, pe 29 aprilie. Ora de începere rămâne 19:00 pentru toate cele cinci dueluri.
FOTO: Sorin Dan Cârstea