Federația Română de Baschet a anunțat partidele din sferturile de finală ale Cupei României, care se vor disputa în dublă manșă pe 30 noiembrie și 4 decembrie. FCC UAV Arad, care a trecut în primul tur de divizionara secundă Sportul Studențesc (83-33 și 90-47) va întâlni o altă formație din capitală, Rapid, meciul tur fiind programat în orașul nostru.

Celelalte partide din această fază sunt CSM Constanța – Agronomia București, CSM Târgoviște – Universitatea Cluj și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – CSM Alexandria.

Biletele pentru meciul cu Sepsi, disponibile

Până la meciul din Cupă însă, echipa antrenată de Miroslav Popov se concentrează pe Liga Națională, unde următorul duel se anunță a fi foarte dificil, împotriva celor de la Sepsi. Partida va avea loc duminică, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor „Victoria” din Arad. Întâlnirea a fost mutată cu o zi mai târziu decât programarea inițială la cererea oaspeților, care joacă joi în deplasare în EuroCup, pe terenul Stelei Roșii Belgrad.

Biletele pot fi cumpărate online aici: https://www.blt.ro/selectie-locuri.html?evId=10640

Vor fi disponibile și înainte de meci, de la sală.

Prețurile sunt cele obișnuite, 30 de lei la VIP, iar în restul sălii 10 lei online și 15 lei la casă și 5 lei pentru copiii între 3 și 14 ani. Intrarea este gratuită pentru copiii sub 3 ani și persoanele cu dizabilități.

„Vă așteptăm în număr cât mai mare, să vă bucurați de un baschet de calitate și să fiți din nou al 6-lea jucător, să creați acea atmosferă superbă specifică Aradului, punând presiune pe adversare și dându-le aripi favoritelor noastre” a fost mesajul grupării „galben-albastre”.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției