Campioana FCSB și-a respectat statutul de favorită și a învins cu 3-0 câștigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, în ediția din acest an a Supercupei României.
Fostul utist David Miculescu a deschis scorul în minutul 21 al duelului de pe stadionul „Steaua”, iar Marius Ștefănescu și Luis Phelipe au punctat în repriza secundă.
Pentru formația hunedoreană au evoluat doi fotbaliști împrumutați de la UTA, Denis Hrezdac și Lucas Câmpan, dar și doi foști jucători ai echipei arădene, Desley Ubbink (care a ieșit accidentat în prima repriză) și Roger Junio. Un alt jucător împrumutat de „roș-albi” la Hunedoara, Cristian Blaga, a rămas pe bancă, la fel ca mijlocașul arădean Marius Chindriș. Din lot nu a făcut parte fostul căpitan al UTA-ei, Florin Iacob, care se pare că s-a despărțit de Corvinul la doar două săptămâni după ce a semnat.
Săptămâna viitoare, ambele echipe își vor începe parcursul din acest sezon al cupelor europene cu prima manșă a primului tur preliminar. În Champions League, FCSB va juca pe terenul celor de la Virtus (San Marino), marți, de la ora 22:00, iar în Europa League, Corvinul va juca tot în deplasare, contra maghiarilor de la Paks, joi, de la ora 20:00.
Formații:
FCSB: An. Vlad – Antwi, Dawa, Chiricheș (Ngezana 74), Radunovic – Lixandru (Edjouma 46), Alhassan – Ștefănescu, Al. Băluță (Luis Phelipe 62), Radaslavescu (Musi 46) – Miculescu (Daniel Popa 46). Rezerve neutilizate: Udrea – V. Crețu, Haruț, Kiki, Panțîru, David Popa, M. Toma. Antrenor: Elias Charalambous
Corvinul: Lefter – Fv. Iacob, Lică, Ant. Manolache, Velisar – Hrezdac (Câmpan 83), Ubbink (Bradu 19, Gîrbiță 65) – Roger, Al. Neacșa (Lupu 65), N. Pîrvulescu – Sg. Buș (Cărăruș 83). Rezerve neutilizate: Blaga – D. Pop, Hergheligiu, M. Chindriș. Antrenor: Florin Maxim
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş). Asistenți: Andrei Constantinescu (Bucureşti) și Stelian Slabu (Braşov). Arbitru VAR: Cătălin Popa (Piteşti). Arbitru AVAR: Sorin Costreie (Voluntari – Ilfov). Rezervă: Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov).
Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare). Delegat joc: Octavian Goga (Brașov).
FOTO: captură DigiSport