La finele săptămânii trecute, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PSD Arad s-a decis desemnarea doamnei Gianina Ignuţa ca preşedinte interimar al organizației județene a femeilor din PSD Arad. Delegaţii prezenţi la şedinţă au hotărât că dânsa va prelua conducerea şi coordona­rea organizaţiei, pentru asigurarea interimatului, până în mo­mentul organizării de alegeri la nivelul acestei structuri.Anterior preşe­dinţia a fost deţinută de către doamna Alexandra Braica, fost secretar de stat pentru dialog social în Ministerul Muncii Familiei Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, eliberată din funcţie la cerere. Aceasta şi-a dat demisia din toate funcţiile deţinute în PSD, rămânând doar cu calitatea de simplu membru, în urma concursului pe care l-a susţinut şi câştigat pentru titularizarea pe postul de director Resurse Umane în cadrul Sena­tului României.    (G.C.)

Recomandările redacției