Fermierii şi procesatorii pot depune, din 5 noiembrie 2023, proiecte pentru realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare sau eoliene (sub 1 MW inclusiv şi peste 1 MW), cu sau fără capacităţi de stocare integrate, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.Potenţialii beneficiari pot depune mai multe proiecte doar dacă investiţiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în valoarea de 20.000.000 de euro pe beneficiar.
„Am semnat ordinul pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare. Din 5 noiembrie 2023, fermierii şi procesatorii pot depune proiecte pentru realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare sau eoliene (sub 1 MW inclusiv şi peste 1 MW), cu sau fără capacităţi de stocare integrate”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, pot beneficia de această măsură de sprijin întreprinderile din sectorul agricol şi din industria alimentară (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii şi întreprinderi mari, inclusiv PFA, II, IF, precum şi cooperativele agricole ori societăţile cooperative agricole care deţin active fizice de producţie şi/sau procesare produse agroalimentare), legal constituite şi înregistrate la ONRC, dar şi organizaţii/federaţii de organizaţii din domeniul îmbunătăţirilor funciare (OUAI/FOUAI).
Valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul schemei pe MW instalat este de maximum, dar nu mai mult de 100% din costurile eligibile astfel: pentru energie eoliană – 1.400.000 euro/MW pentru capacităţi instalate mai mici de 1 MW, inclusiv, şi 700.000 euro/MW pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW, iar pentru energie solară – 1.000.000 euro/MW pentru capacităţi instalate mai mici de 1 MW, inclusiv, şi 500.000 euro/MW pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW. (sursa: Agerpres)