Festivalul Internațional Iubiți Muzica Românească continuă cu oferte pentru maturi și copii. Publicul are talent – un recital de vioară (Diana Moș) și pian (Lena Vieru Conta), în ambianța picturilor pianistei, a avut loc marți la Galeria Delta. Publicul a fost inundat de culoare și sonorități contemporane, destul de greu de digerat pentru melomanii obișnuiți cu armoniile clasice.

Concretizare a relației sinestezice între muzică și pictură, recitalul – atelier al Lenei Vieru Conta are multiple și semnificative valențe cu caracter inovativ, cu totul inedite în viața culturală a acestui spațiu, spun organizatorii evenimentului.

Dramatic și încântător

Întâlnirea cu publicul a avut loc în cel mai cunoscut cadru de relaționare cu arta plastică, Galeria Delta, în spaţiul rezervat fiind expuse creaţiile plastice ale cunoscutei pianiste, concepute special pentru acest eveniment și inspirate din lucrările muzicale ale programului. Artista a pictat deopotrivă în timp real, stimulându-i și pe cei prezenți. Celor două artiste li s-a aliat compozitorul Ionică Pop, alături de care publicul a trăit experiența unică a nașterii unui ritual. Lucrările de Andrei Tănăsescu, Ulpiu Vlad, Diana Rotaru, Anatol Vieru, Ionică Pop, Ștefan Niculescu, Roman U. Vlad sunt tot atâtea provocări pentru imaginația și umorul celor prezenți la eveniment.

Că tot am amintit de umor, merită publicată impresia cu care a rămas Michael Szellner, fostul director al Liceului Adam Muller Guttenbrunn și candidat la primăria Arad din partea Forumului Democrat al Germanilor, după spectacolul de marți seara: „Concert de muzică contemporană și vernisaj de pictură la galeria Delta. Chițăitul pițigoiului și boncănitul popândăului șchiop. Dramatic, dar încântător, pregătește atmosfera pentru meci“.

Basm și istorie – concertul de închidere al Festivalului Internațional Iubiți Muzica Românească!, dirijat de Sebastian Felea, ne dăruiește patru viziuni fascinante ale sensibilității românești: ferventă și poetică în Nocturna pentru vioară și orchestră de Dan Dediu (solistă – Diana Moș), contrastantă – dramatică și serenă – în Tablouri dintr-o revoluție, pentru pian și orchestră de Teodor Țuțuianu (solistă – Andreea Dumitrescu, cu o creație picturală realizată simultan de Lena Vieru Conta), fantastică și sugestivă în Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (după Petre Ispirescu) de Irina Odăgescu, umoristică și energică în Jalba (după Jalba hoților din pușcării de Ion Luca Caragiale).

Textele ultimelor două lucrări vor fi rostite de un protagonist admirat de nenumărate ori în filme și emisiuni de televiziune, minunatul actor Cristian Iacob.

Spectacolul va avea loc joi, de la ora 19.00, în sala mare a Filarmonicii de Stat Arad, concertul fiind susținut de Orchestra Simfonică și Corul Academic, condus de Robert Rădoiaș.

Recomandările redacției