Jurnalistul Doru Ionescu de la TVR împreună cu Bogdan Sterpu, editor video în aceeași instituție de presă, a inițiat în anul 2019 un proiect intitulat Oraşul Muzeu. Filmul intitulat ”Botoșani, orașul tinereții tale de poveste” a avut 24 minute strângea arhive de tot felul, într-un fir epic care urmărea istoria zonei. Pe de-altă parte, pelicula urma să fie și o invitaţie turistică pentru spectatori.
După această eperiență, în toamna lui 2022, ca urmare a succesului obținut prin numărul de vizualizări, Doru Ionescu și Bogdan Sterpu au apelat la ajutorul autorităților locale din Arad pentru realizarea unui film similar celui de la Botoșani. Au propus proiectul Colegiului Moise Nicoară din Arad, care a obținut sprijinul Consiliului Judeţean Arad.
Astfel, din ianuarie 2023, 50 de elevi și profesorii lor s-au documentat, au filmat, au fotografiat, cu telefoane și drone, iar la final şi-au susţinut subiectele într-un colocviu școlar.
Cei doi realizatori TV au pus cap la cap munca școlarilor folosind muzica unor artiști din zonă și au transformat totul într-un documentar de peste 50 de minute, care povestește despre istoria, cultura, educația, locurile din județul Arad.
Filmul ” Arad – Locuri, oameni, fapte” va avea premiera astăzi, 16 iunie, la Colegiul Moise Nicoară din Arad, de la ora 17 .00.
Proiectul a avut un impact major asupra elevilor și profesorilor de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad. Elevii au descoperit că Aradul are povești care merită să fie spuse și altora, mai ales dacă este privit cu ochi curioși, dornici să-i descoperi istoria și frumusețea. Munca în echipă a reunit specialiști, elevi și profesori care predau diverse disciplinen iar rezultatul un film documentar de excepție, educațional și turistic, dar și unul de promovare al unui județ unic.
Sursa Radio România Cultural