FCC UAV Arad e condusă cu 2-0 de CSM Constanța după primele două partide ale finalei din Liga Națională, ambele disputate pe terenul adversarei, însă formația arădeană își dorește să repete ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani, când „galben-albastrele” au împins finala contra lui Sepsi în decisiv după două victorii pe teren propriu.
Meciul trei al finalei se va disputa în polivalenta arădeană marți, de la ora 19:00, iar clubul FCC UAV a anunțat faptul că biletele sunt disponibile începând de astăzi: „Avem nevoie mai mult ca niciodată de susținerea publicului minunat de la Arad. Fetele noastre vor lupta până în ultima secundă pentru a obține victoria și să ducă finala în meciul 4, care este programat în 25 aprilie, tot de la ora 19:00. Se joacă în sistemul 3 din 5 meciuri.