Campioană în Liga a IV-a Arad, Viitorul a îndeplinit și obiectivul promovării. Formația „alb-roșie” a remizat în tur la Arad cu Minerul Lupeni, scor 0-0, dar s-a impus apoi cu 3-0 în manșa secundă disputată duminică pe terenul adversarilor.
Antrenorul Flavius Pavel a reacționat după ce echipa sa a urcat în eșalonul trei: „Ne-am așteptat să câștigăm, toată săptămâna le-am spus asta. Am văzut în tur care sunt punctele lor forte și care mai puțin forte și am pregătit meciul în consecință. Am pregătit o altă strategie, cu totul specială, pentru că în tur am jucat cu Vezan în zona centrală, cu închizătorii și fundașii lor centrali în fața lui. Acum i-am spus să iasă mult în lateral, să primească mai în benzi și i-a ieșit perfect la primul gol. Exact ca la antrenament s-a întâmplat, a primit mingea și a dat la colț. E bucurie foarte mare, după 10 ani suntem prima echipă din orașul Arad care promovează în Liga a 3-a, restul sunt din alte localități din județ. Ne bucurăm foarte mult în special pentru copiii care vin în spate și avem foarte multe grupe de copii. O să debutăm o parte dintre ei în Liga a 3-a de acum înainte. E o promovare, după un an foarte bun și vreau să-i felicit pe toți băieții, îmi ridic pălăria în fața lor. Bineînțeles, fără sprijinul conducerii, al președintelui Giovanni Catanzariti, nu am fi reușit nimic, e proiectul dânsului și azi cred că l-am făcut foarte fericit și pe el”
Viitorul a ocupat prima poziție în primul eșalon județen, cu 75 de puncte, la șase distanță de a doua clasată Unirea Sântana.