„De ce te prind fiori
Și care gând te paște?
Ai semănat în curcubeu culori
Azi, din început, un alt trecut renaște”
Nu știu unde este acum, cu ce treburi de mamă, de soție, de prietenă, de colegă, de cetățeană sau de simplă trecătoare își petrece frumoasele zile din începuta vacanță mare. Știu însă că nu mai are de dat nici examene, nici de făcut asistențe, nici de a îndruma, în calitate de formator, tinerele debutante ca educatoare. Știu că știe că atunci când cineva pleacă mulțumit la pensie, doamna educatoare îi va zâmbi, căci, nu-i așa, alții vor veni… Știu că, mândră de împlinire, poate oricând să răsfoiască din rafturile pline Trepte în timp, Cartea alimentației sănătoase, Curcubeul copiilor – doar câteva din preocupările pentru scris ale celei care și-a luat recent rămas bun – după 43 de ani de dăscălie, de la „grădinarii” grădiniței Curcubeul copiilor.
Ce frumos se ning anii în poala doamnei mame-educatoarea!
Nu! Doamna nu a plecat decât să-și umple brațele, ca-n poezia lui Octavian Goga, de trandafiri pe ale căror petale, dimpreună cu generații de copii, a scris iertări, a desenat lacrimi, a rostit rugăciuni, a îngânat plecăciuni la fiecare serbare, iar florile ei, copiii, nu s-au ofilit nicicând. De va fi ca floarea din curcubeu să-și frângă, precum fluturii, o aripă, noi, precum „Dăscălița”, o vom plânge ,dar… de bucurie, de respect, de emoția unui frumos moment: pensionarea.
Am cunoscut-o în urmă cu foarte mulți ani – cât o viață de om. În 1983 am publicat despre ea, într-un cotidian local, un articol omagial cu un titlu generos: O talentată educatoare și interpretă de muzică populară. De-atunci s-a preumblat prin cele mai căutate grădinițe din oraș, așa cum și-a descris singură propriul traseu profesional, cu fireasca emoție care nu a ocolit-o.
Deși îi era înlăcrimată fața, și-a avut aproape colege, la fel, cu fața albită de creta anilor, dar și tinere cărora l-a fost model de apostol „… ce toarnă sufletu-n cuvinte,/ iar zorii ei i-or ține minte”.
„Florica, vine-o vreme… și a şi venit…”, îmi spunea mereu – și fața i se inunda de ochi cu soare topit în irişi.
Lecția-spectacol s-a terminat.
Iată că vremea a şi venit, dar doamna educatoare va fi și mai frumoasă; va fi ca o duminică, ca o biserică, pentru că și-a strâns în brațe copiii, care i-au spus la rându-le că „Eu sunt copilul/ Tu ții în mâinile tale destinul meu/ Educă-mă, te rog, ca să pot fi/ o binecuvântare pentru lume”.
Desigur că lumina i-a lucit î’n priviri ca-ntr-o oglindă de corole când doamna inspectoare Emilia Șorițeu i-a urat zile frumoase în noul drum şi a felicitat-o, când doamna directoare Marioara Dehelean i-a depănat caierul de succese mulțumindu-i pentru zestrea exemplului personal pe care-l lasă în grădiniță, când Doina Voian i-a promis că o va aștepta la sunet de clopoțel în același loc micălăcean, când Elisabeta Cautuș i-a șoptit că pensia nu e decât o stare de bine…
Seara târziu, pe când când stelele s-au dus la culcare iar florile doamnei au ieșit la plimbare, un șir de cocori rămas să picteze cerul cu-ntuneric pal fâlfâiau fremătător din aripe un gând rămas neterminat: care drum…, care drum… Noi, cei ce de-o viață i-am fost și vecini, eu, Floarea și Rozalia fapt, i-am pus zulufi de argint în păru-i dalb de cântec răsfirat, i-am spus că și pentru noi a-nceput vacanța mare şi că ne vom juca de-acum de-a școala, de-a luna, de-a veverița sau de-a grădinărița în pași de plimbare .
Lecția-spectacol a distinsei dăscăliţe-educatoare Florica Mureșan se dedică tuturor dascălilor arădeni de Ziua Învățătorului şi de toate zilele, ca o tușă indicibilă de penel pe-un tablou ce nu se va șterge sau ca un ison într-un concert plin de felicitări cântate-n pizzicato.
Rodica Florica Ranta Cândea
