Cu toate că în ultimul timp în județul Arad nu s-au mai semnalizat noi focare de pestă porcină, specialiștii de la DSVSA Arad sunt în stare de alertă. Asta pentru că de două săptămâni, în județul vecin Bihor, au fost semnalizate două focare de Pestă Porcină Africană (PPA) care au afectat următoarele localități: Săcuieni și Ciocaia, satul Leș – comuna Nojorid și Crestur din comuna Abrămuț. Conform procedurilor, specialiștii au luat imediat măsurile care se impun în asemenea situații. În ce  privește evoluția PPA la porcii mistreți, nu au fost confirmate cazuri noi de evoluție a bolii, numărul total fonduri de vânătoare afectate de PPA, în Bihor, fiind de zece.  Amintim că în județul Arad au fost uciși preventiv, pe parcursul anului trecut, un număr de 2868 de porci, cei mai mulți dintre ei în localitățile Nădab și Cintei. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad a întocmit un număr de 323 dosare de despăgubire, în valoare de 1.824.420 lei, pentru porcii uciși preventiv.  Toate aceste dosare au fost validate și oamenii au primit sume compensatorii, potrivit legii.  În altă ordine de idei , de peste o lună de zile, în localitățile Cintei și Nădab au fost populate trei gospodării, din fiecare așezare, cu câte o pereche de suine. Asta pentru a monitoriza dacă mai există virusul PPA în aceste locuri, care au fost epicentrul crizei în județul nostru. „Apelăm la această soluție, pe care o numim «testare cu porci santinelă» pentru a vedea dacă mai există PPA în zonă.  Dacă în niciuna dintre situații nu se va descoperi ceva, la 45 de zile de la instalarea acestora putem declara focarele lichidate. Imediat după aceea putem trece la repopularea zonei cu efective noi“, a punctat dr. Viorel Agud. Principalii purtători de virus al PPA sunt porcii mistreți. Aceștia au un grad foarte larg de acțiune, parcurgând distanțe de zeci de kilometric. În cursul anului 2019, au fost împușcați  peste 900 de mistreți din pădurile județului, iar în aceste două săptămâni, care au trecut din noul an, au fost deja vânați peste 180 de mistreți. Niciunul dintre aceștia nu a fost depistat ca având pestă porcină. Așadar, dacă situația va fi una fără alte surprize, de săptămâna viitoare, focarele de  pestă porcină africană din județul Arad, pot fi declarate ca lichidate. Atunci se va putea face pasul următor, adică repopularea gospodăriilor cu suine.

Recomandările redacției