militari 1Membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) îşi vor înapoi drepturile pierdute pe vremea Guvernului Boc. Asta, în condiţiile în care deşi a trecut mai bine de un an şi jumătate de la venirea USL la putere, foştilor militari nu li s-a făcut încă dreptate. Întruniţi la Braşov, foştii ofiţeri şi subofiţeri care fac parte din Consiliul Naţional al Reprezentanţilor (CNR) Sindicatelor Cadrelor Militare şi-au prezentat reven­- dicările.
„La conferinţă au fost aprobate direcţiile prioritare ale strategiei SCMD pe 2014 şi în perspectivă, bugetul pe 2014, dar şi unele măsuri organizatorice şi financiare. Priorităţile sindicatului pentru perioada următoare vor fi: adoptarea proiectului legii pensiilor militare de stat în formă pentru care SCMD şi-a dat acordul, cu asigurarea unei protecţii sociale reale; păstrarea în continuare a casei de Asigurări a Sistemului de Apărare, Ordine Publică, OPSNAJ şi asigurarea asistenţei medicale, conform drepturilor prevăzute de lege, în fapt nu declarativ; precum şi activarea caselor de refacere a sănătăţii care în prezent sunt ne­valorificate”, susţine locotenent-colonelul Vasile Arion, preşedintele Filialei Arad a SCDM.
Arădenii mai au de recuperat diverse sume
Acesta mai spune că foştii militari vor să îşi recupereze sumele reţinute în perioada 2011-2013 de Guvernul Boc. „Solicităm, de asemenea, recupe­rarea drepturilor de pensie pe perioada 2011-2013, cât a fost în vigoare legislaţia dată de Guvernul Boc, privind tăierea pensiilor militare. La Arad, cam 40% dintre membrii sindicatului au, în momentul de faţă, de recuperat diverse sume. În 2011, 90% dintre pensionarii militari au făcut obiectul tăierii pensilor, care începând de la 1 octombrie 2013 au revenit la cuantumul din decembrie 2010. Cerem ca oamenilor să li se dea banii din urmă, tăierile reprezentând la vremea respectivă până la 50% din cuantumul unei pensii. Statul a recunoscut că s-a făcut o nedreptate faţă de pensionarii militari, atunci conform principiului «dreptate până la capăt», trebuie restituiţi toţi banii”, a continuat Arion.
Membrii sindicatului mai cer să se reglementeze prin lege statutul rezerviştilor militari, acordarea dreptului SCMD de a-şi desfăşura activitatea gratuit la cercurile militare; restabilirea ierarhiei şi demnităţii militare, utilizarea rezerviştilor militari potrivit competenţelor, „în slujba intereselor de stat”, precum şi refacerea structurilor de apărare, ordine publică şi siguranţa naţională a României „la nivelul unei capacităţi concurenţiale de ripostă”. „În acest sens, declaraţiile făcute la Bucureşti de George Friedman – preşedintele STANTFOR şi influent politolog american –în esenţă rezumate la faptul că România trebuie să aibă grijă de ea singură, pentru că NATO şi UE nu va face asta, sunt mai mult decât alarmante. Acesta susţinea, citez: «Trebuie să vă asumaţi problema suveranităţii şi să o plătiţi!» Clasa politică româ­nească pare a nu înţelege acest lucru. Se impune regândirea rapidă nu numai a politicii şi acţiunii româneşti în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, dar în toate domeniile de care se leagă existenţa României că stat. Ar putea fi momentul coagulării în jurul SCMD al tuturor structurilor politice sau civile naţionale, nu numai al ca­drelor militare, dar şi ale societăţii civile, dacă aceasta vede în noi această forţă capabilă. Mai cerem, de aasemenea, consolidarea siste­mului de alianţe existent, colaborarea cu sindicatele şi ONG-urile civile, promovarea SCMD în calitate de catalizator al energiilor societăţii civile şi de apărător al tuturor cau­zelor naţionale”, a mai spus Arion.

  • A.Pop spune:

    Cat au cotizat la fondul de pensii, atat ar trebui ca sa primeasca. oricum, au avut solde si au acum pensii foarte mari, care o societate normala nu le-ar fi acordat. Mai multa modestie nu ar strica.

  • militar spune:

    pensia pe care o merita ei este de 500-1000 de lei. Oricum 1 milion de romani lucreaza pentru 700 lei lunar pana la 65 de ani.Ei stau acasa la 50 de ani si vreau totul gratis.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției