„E o clauză pe care eu am scris-o în legea offshore, evident discutată în coaliţie cu cei doi preşedinţi, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, cu Kelemen Hunor şi cu liderul minorităţilor, toţi patru semnând legea offshore.  Ultima mea discuţie cu ei a fost foarte clară, nu se modifică, premierul de atunci a spus la fel, mă bucur că astăzi în aceeaşi formulă”, a arătat Virgil Popescu, fost ministru al Energiei,. Acesta a precizat că OMV a dat România în judecată pe această clauză. ”Nu cred că are vreo şansă de a câştiga la Curtea de Arbitraj, legea offshore este o lege bună, are o clauză de stabilitate foarte clară”, a mai declarat Virgil Popescu, arătând că legea offshore este pentru toate companiile care au investiţii, care fac investiţii în curs şi toţi au aceeaşi obligativitate ca atunci când vând contracte în afară să le vândă mai întâi statului român prin Agenţia Rezerveror de Stat iar în cazul unei crize energetice, se pot introduce restricţii de preţ şi cantitate. ”Eu unul nu aş spune că trebuie să dăm ceva în schimbul Schengen. Nu, este dreptul nostru, al României, să intrăm în Schengen şi ne vom bate şi sunt convins că vom intra la un moment dat. Am discutat de nenumărate ori la Consiliul pe Energie cu ministra austriacă a energiei care nu este din acelaşi partid cu premierul Nehammer, e de la verzi şi mi-a spus că dânsa şi partidul ei susţine intrarea României în Schengen şi îi pare rău de ceea ce se întâmplă”, a subliniat Popescu. Fostul ministru al Energiei a mai spus că el a făcut o diplomaţie energetică, promovând interesele energetice româneşti în regiune, promovând România, partea energetică cu partenerul strategic.”Probabil acelaşi lucru înseamnă şi diplomaţia economică, a promova interesele statului român. Eu unul nu aş ceda nimic pentru dreptul nostru de a intra în Schengen, este dreptul nostru şi trebuie obţinut”, a completat (sursa.news.ro)

Recomandările redacției