UTA le-a luat un set la zero daco-geților, care nu au înțeles nimic din partida de pe „Motorul”, disputată în fața a aproximativ 1800 de spectaori. Fără a forța prea mult decât în final, când spațiile mari căscate în defensiva bucureștenilor au devenit foarte mari, „roș-albii” se despart făcând spectacol de proprii suporteri până pe 19-20 octombrie, când la Arad ajunge marea rivală ASU Poli. Până atunci, „roș-albii” sunt spectatori ai etapelor cu numărul 10 și 11, iar în a 12-a clătoresc, la mijlocul săptămânii, la Turnu Măgurele.
Foarte multe au fost fazele create la poarta lui Began, practic cel mai bun om al oaspeților, care, prin intervențiile sale, a evitat un rezultat final în două cifre în dreptul băieților lui Balint.
Cum s-au marcat golurile:
1-0, min. 12: Ioniță îl lasă liber cu o pasă pe C. Rus la 15 metri, în poziție centrală, și căpitanul UTA-ei trage cu sete în dreapta lui Began
2-0, min. 42: Ioniță îl angajează pe Buhăcianu în careu, acesta se descurcă în fața a doi adversari și trimite cu latul în stânga lui Began, din 9 metri
3-0, min. 68: Ursu pătrunde pe stânga până pe linia de fund, îi pasează lui Buhăcianu în 6 metri și acesta trimite cu stângul în poartă
4-0, min. 76: Jica a călcat pe minge, Ioniță interceptează, îi pasează din prima lui Buhăcianu, care pătrunde în careu și trimite cu stângul pe lângă Began, din 13 metri ușor lateral stânga
5-0, min. 83: Contră a UTA-ei, Oroian îi trimite pe poziție viitoare lui Ursu, acesta reia din mijlocul careului cu stângul, Began atinge balonul, dar nu poate evita golul
6-0, min. 85: Oroian mai pasează odată decisiv, de această dată pentru Buhăcianu, care trimite pe sub Began din 12 metri și marchează
Formații:
UTA: Iacob – A. Rus, Ilie, Melinte, Tomozei – Moise, Isac (Lorenzi 66) – Buhăcianu, Miculescu (Oroian 80), C. Rus (Ursu 61) – Ioniță Pe bancă: Bolboașă – Șeroni, Deta, Hrezdac. Antrenor: Laszlo Balint
Daco-Getica: Began – Puțaru (Tudorică 25), Al. Stoica (Gheorghe 46), R. Prodan, Jica – R. Neacșu, Iani – M. Stancu, V. Mihai (Cuibari 65), Voineag – Răducan. Pe bancă: Gurău – Zamfir, Epure, Obreja. Antrenor: Marius Baciu
Arbitri: Andrei Țiții (Șura Mică – Sibiu), Radu Despa, Cristian Lucaci (ambii din Baia Mare). Rezervă: Szabolcs Kovacs (Carei)
Observatori FRF: Dan Monea (Aiud), Romeo Malac (Timișoara)
***
Liga a II-a, etapa a 9-a: Turris pierde din…turație și UTA se apropie la 3 puncte cu un meci mai puțin
FK Csikszereda Mirecurea Ciuc – Universitatea Cluj 1-1
Magyari 65 / A. Crăciun 76
CSM Reşiţa – Farul Constanţa 2-1
D. Ene 18, Săulescu 78 / Al. Stoica 45+1 (pen.)
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica Timişoara 1-4
Yabre 58 / Al. Manea 14, Ungureanu 45+1, Schieb 74, 89 Axente 89 (pen.)
SCM Gloria Buzău – Concordia Chiajna 2-1
Chipirliu 84, V. Alexandru 90+9 / Batin 42
UTA Arad – Daco-Getica Bucureşti 6-0
C. Rus 12, Buhăcianu 42, 68, 76, 85, Ursu 83
Dunărea Călăraşi – Pandurii Târgu Jiu 4-0
B. Rusu 21, B. Șandru 38, A. Lopez 45+1, Honciu 85
Campionii FC Argeş – Turris Oltul Turnu Măgurele 3-2
Buhăescu 17 și 65 (ambele din penalty), Motroc 90+1 / S. Negruț 6, S. Pană 87
Duminică, 29 septembrie, ora 11.00
Ripensia Timişoara – Sportul Snagov
Duminică, 29 septembrie, ora 12.00
Metaloglobus Bucureşti – Rapid – DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
Marţi, 1 octombrie, ora 17.45
Petrolul Ploieşti – CS Mioveni – DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1