Peste 2.000 de persoane au fost arestate până acum în Franța, pe parcursul a cinci nopți de haos și proteste violente în care răsculații au incendiat mașini, au distrus clădiri și s-au confruntat cu forțele de ordine. Nahel, tânărul ucis de polițiști la începutul săptămânii, a fost înmormântat discret, sâmbătă, la Nanterre, într-o ceremonie la care au participat doar familia și prietenii. Autoritățile franceze spun că violențele s-au mai „domolit” față de zilele anterioare, însă imaginile arată un haos generalizat în toată țara – în orașe precum Marsilia au fost confruntări dure între polițiști și răsculați, iar jafurile au continuat. În noaptea de sâmbătă spre duminică, forțele de ordine au arestat 486 de persoane, o mare parte dintre aceștia fiind chiar minori.
La Marsilia au fost lupte dure între forțele de ordine și protestatari în a cincea noaptea de haos și violențe din Franța. În imagini se vede cum poliția folosește gaze lacrimogene împotriva protestatarilor dezlănțuiți – forțele de ordine spun că au făcut cel puțin 56 de arestări doar în orașul sudic. O prezență mai sporită în centrul Parisului pare să fi descurajat protestele, însă, în capitala franceză.
Pe cunoscutul Champs-Elyssees au putut fi văzute grupuri mari de jandarmi și polițiști, sâmbătă noapte, iar capitala franceză a oprit transportul în comun încă de la ora 21:00, pentru a doua noapte la rând. Într-un mesaj pe Twitter, ministrul de interne, Gerald Darmanin, a lăudat acțiunea „hotărâtă” a forțelor de ordine care a dus la o „noapte mai calmă”. În jur de 45.000 de polițiști au fost desfășurați pe străzile orașelor franceze în noaptea de sâmbătă. 486 de arestări în a cincea noaptea de violențe Până la ora 04:15 fuseseră arestate 486 de persoane, transmitea ministerul de interne.
Mai multe echipamente și polițiști au fost trimise în orașele Lyon, Grenoble și Marsilia, acolo unde autoritățile s-au așteptat la o intensitate crescută a revoltei.
Sursa digi 24